Cea mai profundă boală: absenţa lui Dumnezeu

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cea mai profundă boală: absenţa lui Dumnezeu

[2009-02-08]

Papa Benedict al XVI-lea s-a rugat şi le-a vorbit şi în această duminică la aproximativ 30.000 de credincioşi veniţi în Piaţa San Pietro pentru tradiţionalul Angelus. Sfântul Părinte le-a vorbit celor prezenţi despre boală, din perspectiva lecturii evanghelice de astăzi dar şi cu gândul la celebrarea de miercuri a Zilei Mondiale a Bolnavului. Miercuri seara Pontiful se va întâlni în Bazilica vaticană cu bolnavi şi cu operatori sanitari. Prezentăm în continuare alocuţiunea papală în traducerea redacţiei române a Radio Vatican
Dragi fraţi şi surori,
Astăzi Evanghelia (cf Mc 1,29-39) - în strânsă continuitate cu duminica precedentă - ni-l prezintă pe Isus care, după ce a predicat sâmbătă în sinagoga din Cafarnaum, vindecă mulţi bolnavi, începând cu soacra lui Simon. Intrat în casa sa, o găseşte la pat cuprinsă de febră şi, îndată prinzând-o de mână, o vindecă şi o face să se ridice. După asfinţitul soarelui, însănătoşează o mulţime de persoane chinuite de tot felul de rele. Experienţa vindecării bolnavilor a ocupat bună parte din misiunea publică a lui Cristos şi ne invită încă o dată să reflectăm asupra sensului şi valorii bolii în orice situaţie în care fiinţa umană s-ar putea găsi. Această oportunitate ne este oferită şi de Ziua Mondială a Bolnavului, pe care o vom celebra miercurea viitoare, 11 februarie, în comemorarea liturgică a Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes.
În ciuda faptului că boala face parte din experienţa umană, nu reuşim să ne obişnuim cu ea, nu numai pentru că uneori devine între-adevăr apăsătoare şi gravă, ci în mod esenţial deoarece suntem făcuţi pentru viaţa completă. Pe bună dreptate 'instinctul nostru interior' ne face să ne gândim la Dumnezeu ca plinătate de viaţă, mai mult, ca Viaţă veşnică şi desăvârşită. Când suntem încercaţi de rău şi rugăciunile noastre par să fie zadarnice, se ridică atunci în noi îndoiala şi neliniştiţi ne întrebăm: care este voinţa lui Dumnezeu? Tocmai la această întrebare găsim răspunsul în Evanghelie. De exemplu, în fragmentul de azi citim că 'Isus a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli' (Mc 1,34); într-un alt pasaj din Sfântul Matei, se spune că 'Isus străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor' (Mt, 4.23).
Isus nu lasă dubii: Dumnezeu - al cărui chip El însuşi l-a dezvăluit - este Dumnezeul vieţii, care ne eliberează de orice rău. Semnele acestei puteri de iubire sunt vindecările pe care le înfăptuieşte: demonstrează astfel că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape redând bărbaţilor şi femeilor deplina lor integritate în spirit şi în trup. Spun că aceste vindecări sunt semne: nu au scop în sine ci călăuzesc spre mesajul lui Cristos, ne conduc spre Dumnezeu şi ne fac să înţelegem că adevărata şi cea mai profundă boală a omului este absenţa lui Dumnezeu, a sursei de adevăr şi de iubire. Şi numai reconcilierea cu Dumnezeu ne poate dărui adevărata vindecare, adevărata viaţă, deoarece o viaţă fără iubire şi fără adevăr nu ar fi viaţă. Împărăţia lui Dumnezeu este tocmai prezenţa de adevăr şi de iubire şi astfel e vindecare în adâncul fiinţei noastre. Se înţelege, de aceea, de ce predica sa şi vindecările pe care le face sunt mereu unite; formează, de fapt, un unic mesaj de speranţă şi de mântuire.
Graţie lucrării Duhului Sfânt, opera lui Isus se prelungeşte în misiunea Bisericii. Prin intermediul Sacramentelor Cristos însuşi comunică viaţa sa mulţimilor de fraţi şi surori, în timp ce însănătoşează şi mângâie nenumăraţi bolnavi prin numeroasele sale activităţi de asistenţă sanitară pe care comunităţile creştine le promovează cu caritate fraternă şi manifestă astfel chipul lui Dumnezeu, iubirea sa. Este adevărat: câţi creştini - preoţi, călugări şi laici - i-au împrumutat şi continuă să-i împrumute în orice parte a lumii mâinile lor, ochii şi inimile lor lui Cristos, adevărat medic al trupurilor şi al sufletelor!
Să ne rugăm pentru toţi bolnavii, în special pentru cei mai gravi, care nu pot în nici un fel să se îngrijească de ei înşişi, ci sunt total dependenţi de îngrijirile altuia: fie ca fiecare dintre ei să poată experimenta, în solicitudinea celui care le este alături, puterea iubirii lui Dumnezeu şi bogăţia harului său care salvează. Maria, tămăduitoarea bolnavilor, să se roage pentru noi!
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1141, Ultimul acces: 2026-07-28 16:10:30

Timp total: 0.03s...

[1]:1