Relațiile Vatican-evrei par a-și reveni din răceală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Relațiile Vatican-evrei par a-și reveni din răceală

[2009-02-12]
Răceala din relațiile dintre Vatican și evrei ca urmare a ridicării excomunicării pentru un Episcop ce neagă Holocaustul, s-ar putea să ia sfârșit, consideră Congresul Evreiesc Mondial. Organizația internațională, care reprezintă 100 de comunități evreiești din întreaga lume, a avut discuții la Roma luni cu Cardinalul Walter Kasper, președintele comisiei vaticane pentru relațiile cu evreii. Delegația a vizitat Roma pentru a discuta despre ridicarea excomunicării a patru Episcopi din Societatea Sf. Pius al X-lea, printre care Episcopul Richard Williamson, cel care nega pentru televiziunea suedeză faptul că șase milioane de evrei ar fi fost gazați.

Ronald Lauder, președintele Congresului Evreiesc Mondial, a spus că pentru moment Vaticanul a făcut primii pași necesari pentru a răspunde îngrijorării comunității evreiești, dar acești pași trebuie să fie urmați de acțiuni concrete. Episcopul britanic Richard Williamson a fost redus la tăcere pe tema Holocaustului și eliberat din funcția de director al seminarului SSPX din . "Noi dorim ca Vaticanul să își dea seama că primirea unui anti-semit precum (Episcopul) Williamson aruncă o umbră de îndoială asupra deceniilor de dialog catolico-iudeu începute după declarația Nostra Aetate din 1965", a spus Lauder. "Acum credem că mesajul nostru a fost înțeles. Controversa din ultimele trei săptămâni s-a soldat cu un impact pozitiv."

Richard Prasquier, președintele organizației evreiești franceze CRIF, și Maram Stern, secretar general responsabil cu dialogul interreligios în Congresul Evreiesc Mondial, și-au exprimat amândoi optimismul: situația actuală, cred ei, va lua sfârșit în curând și nu va mai reprezenta o dificultate pe viitor în relațiile dintre catolici și evrei. Referindu-se la declarațiile Episcopului lefebvrist, Prasquier a spus: "Astăzi reafirmăm cu tărie faptul că negarea Holocaustului nu reprezintă o opinie, ci o crimă". Laudetur și-a exprimat speranța că vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel, anul acesta, va avea loc conform planurilor: "Așteptăm cu interes vizita Papei în Țara Sfântă. Va fi o bună ocazie de reafirmare a angajamentului Vaticanului de dialog cu evreii."

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1094, Ultimul acces: 2026-07-30 13:25:29