Nemulţumiri în Austria vizavi de recentele decizii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Nemulţumiri în Austria vizavi de recentele decizii

[2009-02-18]
Episcopii austrieci au dat marţi o declaraţie în care sunt exprimate unele nemulţumiri la adresa Vaticanului în urma ridicării excomunicărilor pentru Episcopii Societăţii Sf. Pius al X-lea (SSPX) şi a numirii pr. Gerhard Maria Wagner ca Episcop auxiliar al Diecezei de Linz (numire anulată luni la cererea pr. Wagner). Cardinalul Cardinal Christoph Schonborn a ţinut să sublinieze Bisericii din Austria faptul că cele două evenimente sunt diferite, inclusiv ca intenţii, dar suprapunerea lor în timp a generat mari tensiuni, ambele gesturi papale fiind interpretate ca o mişcare spre conservatorism.
În scrisoarea lor, Episcopii catolici subliniază faptul că ridicarea excomunicării nu înseamnă că Episcopii SSPX au vreo poziţie oficială în Biserică. În schimb ei trebuie să răspundă mâinii întinse de către Papă şi să accepte Conciliul Vatican II, iar Episcopul Williamson, care s-a "descalificat pe sine", prin declaraţiile despre Holocaust, trebuie să îşi retragă public poziţia. Referindu-se apoi la numirea pr. Wagner, Episcopii admit că Papa poate să numească orice Episcop doreşte, pentru că nimeni nu doreşte să se întoarcă la anii dinainte de 1918, când în Austria împăratul numea Episcopii, nici ca Episcopii să fie aleşi prin vot popular, ceea ce ar crea probleme. Procedurile actuale însă, susţin ei, trebuie urmate cu mare atenţie, referindu-se aici în mod concret la faptul că numirea pr. Wagner a fost făcută fără o consultare suficientă cu Ierarhia austriacă.
"Credincioşii se aşteaptă ca procesul de selectare, de evaluare a propunerilor şi decizia finală să se facă cu grijă pastorală", scriu Episcopii. Referindu-se apoi la protestele ample provocate de numirea pr. Wagner, declaraţia episcopală cere Vaticanului să numească Episcopi "care nu sunt `împotrivă` ci `pentru` Biserica locală". Episcopii austrieci promit o "cooperare mai strânsă cu organismele Vaticanului implicate" în selectarea candidaţilor la episcopat. Ei susţin că au fost asaltaţi de telefoane, scrisori şi emailuri de protest după numirea din 31 ianuarie şi că mai mulţi catolici au declarat că vor părăsi Biserica Catolică dacă "ultraconservatorul" pr. Wagner (cum este perceput de către unii) va ajunge Episcop. O asociaţie laică a cerut membrilor să nu îşi mai plătească taxele către Biserică în aceeaşi ipoteză, care nu va mai deveni însă realitate, dată fiind retragerea numirii.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1104, Ultimul acces: 2026-09-24 01:25:50