Bani pentru Biserica Evanghelică[2009-02-24]Autor: Dan AnghelIncendiul a avut loc în data de 11 iunie 2008 Publicitate Biserica Evanghelică din Bistriţa, grav afectată de incendiul din 11 iunie 2008, va primi 1,94 milioane de lei de la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru lucrările de reconstrucţie şi modernizare şi încă 500.000 lei de la Primăria municipiului Bistriţa. Banii de la Ministerul Culturii au fost obţinuţi în urma amendamentelor depuse la proiectul bugetului pe 2009. Totodată, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), a anunţat, ieri, că 500.000 lei, din bugetul destinat proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la municipalitate, vor ajunge tot la Biserica Evanghelică. În acest moment, în conturile deschise pentru sprijinirea acţiunii de salvare a acestui monument istoric s-au adunat peste 2,1 milioane de lei şi circa 224.000 de euro. Din această sumă, s-au cheltuit până în prezent peste 1,3 milioane lei. De asemenea, în aceste conturi vor ajunge şi cei circa 150.000 de euro donaţi în urma teledonului televizat, organizat în 13 februarie de Realitatea TV. Pagube imense Incendiul a distrus turlele, clopotele şi ceasurile medievale din turn, interiorul turnului şi o treime din acoperişul navei. Pagubele produse monumentului de secol XIV au fost estimate la un milion de euro. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1011, Ultimul acces: 2026-09-22 01:35:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1