Postul este un timp pentru a ne lepăda masca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Postul este un timp pentru a ne lepăda masca

[2009-03-02]
Postul Mare este un timp potrivit pentru a ne redescoperi, un timp al trăirii 'fără mască', susţine purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Pr. iezuit Federico Lombardi, director al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, a făcut această propunere în timpul recentei ediţii 'Octava Dies' a Televiziunii Vaticanului. El a vorbit despre o reflecţie a Papei Benedict al XVI-lea din cadrul întâlnirii sale cu clerul din Roma de săptămâna trecută. În acea ocazie, Papa a analizat rolul special pe care îl are un păstor de suflete, deoarece oamenii vin la el 'fără mască', în adevărul lor, fără a se ascunde în spatele rolului pe care îl au în societate.
'[Sfântul Părinte] a insistat asupra faptului că credinţa poate fi proclamată eficient oamenilor dacă trece prin experienţa trăită a celui care o proclamă, şi dacă este proclamată în simplitatea ei esenţială, fără a fi îngreunată prea mult de consideraţii erudite', a explicat pr. Lombardi. 'Postul trebuie să fie trăit în acest spirit', a subliniat el. 'Este un timp pentru a ne prezenta în faţa lui Dumnezeu fără mască, pentru a încerca să punem relaţia noastră cu El înapoi în centrul vieţilor noastre şi să simplificăm interesele şi cuvintele noastre, întorcându-le la ceea ce este cu adevărat important'. Purtătorul de cuvânt a amintit că în Miercurea Cenuşii, Pontiful a spus că 'Isus este în adâncul inimii noastre. Relaţia cu El este prezentă şi rămâne prezentă chiar dacă vorbim sau acţionăm conform obligaţilor noastre profesionale. ... Această relaţie devine uneori rugăciune explicită'.
În Mesajul său pentru Post, a adăugat pr. Lombardi, Episcopul Romei a reamintit valoarea postului, invitând credincioşii să găsească forme potrivite pentru el în viaţa zilnică, ca un exerciţiu de a ne elibera de ataşamentul faţă de sine pentru a ne deschide faţă de iubirea lui Dumnezeu şi faţă de caritatea în solidaritate cu ceilalţi. 'Astfel', a concluzionat pr. Lombardi, 'acesta este un timp pentru a redescoperi locul cuvenit pentru Dumnezeu şi atenţia faţă de ceilalţi cu ajutorul unor gesturi zilnice simple şi concrete: rugăciunea, postul, pomana. Este un timp şi pentru a ne redescoperi pe noi înşine şi adevărul nostru, fără măşti. Să nu pierdem aceste ocazii!'

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 994, Ultimul acces: 2026-09-24 21:15:40