Sfinţire, Liturghie şi filantropie la începutul Postului Mare, în Episcopia Caransebeşului [2009-03-01]Astăzi, 1 martie, în Duminica „Izgonirii lui Adam din Rai”, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia „Sf. Ap. Petru şi Pavel” Margina Lend din Reşiţa. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfinţit locaşul de cult al parohiei reşiţene.Biserica Parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” Margina Lend din Reşiţa, funcţionează în incinta azilului de bătrâni din acelaşi cartier şi împlineşte un dublu rol în această comunitate. Ţinând seama de faptul că se află într-un cartier important al Reşiţei, această biserică împlineşte misiunea de biserică parohială, dar susţine şi o activitate social-caritativă permanentă pentru vârstnicii care trăiesc în acest aşezământ. Construită între anii 2000-2004, biserica a fost binecuvântată pentru a se putea sluji în ea în anul 2005 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, pe atunci Episcop al Caransebeşului. Iniţial, locaşul a vizat nevoile spirituale ale asistaţilor azilului reşiţean. Întrucât credincioşii din împrejurimi s-au ataşat de această biserică, în anul 2007, s-a conturat o mică comunitate ortodoxă, care se roagă în această biserică şi care sprijină bătrânii singuri ai azilului. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a conferit acte de cinstire, ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii, dar şi ostenitorilor azilului. Apoi, Preasfinția Sa a vizitat şi bătrânii aşezământului şi a împărţit daruri doamnelor, care vieţuiesc şi lucrează aici. Momentul a fost urmat de un program religios-artistic dedicat vârstnicilor, susținut de grupul „Katharsis” al Episcopiei Caransebeșului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1000, Ultimul acces: 2026-09-24 23:38:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1