Anul Paulin

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Anul Paulin

[2009-03-04]

Sf. Paul despre semnificaţia salvifică a suferinţei
Brian Pizzalato

"Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Galateni 2,19b-20). Câţi dintre noi ne gândim, în suferinţele pe care le îndurăm personal, şi în faţa suferinţelor pe care le îndură alţii, că suntem "răstigniţi împreună cu Cristos?" Oare cel mai adesea nu considerăm suferinţa ca fiind lipsită de sens? Câţi dintre noi, asemenea Sf. Paul, putem spune că "ne lăudăm în încercări?" (Romani 5,3; cf. Coloseni 1,24). Oare nu ne gândim mai degrabă că Sf. Paul este puţin cam masochist?

Cu toate acestea, trebuie să ne întrebăm pe noi înşine dacă Sf. Paul greşeşte sau poate noi nu vedem lucrurile cu ochii credinţei, şi el are să ne înveţe ceva extrem de profund? După cum ştim, Sf. Paul a produs mari suferinţe altora, inclusiv moartea, înainte să se întâlnească cu Domnul slavei pe drumul Damascului. Este adesea trecut cu vederea faptul că a ştiut din primele zile de după întâlnirea sa "cât trebuie să sufere el pentru numele meu" (Fapte 9,16). El ar fi putut să îi spună "nu" Domnului înviat: "Nu te voi sluji. Nu voi suferi pentru numele Tău". Cu toate acestea, nu s-a eschivat de la sarcina de a-l vesti pe "Cristos cel răstignit" (1Corinteni 1,23).

Şi într-adevăr a suferit pentru aceasta, în închisori, în bătăi, "adesea în pericol de moarte, de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu vergile, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori am naufragiat. O zi şi o noapte am rămas în largul mării. Deseori în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaţionalilor, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericol printre fraţii mincinoşi. În muncă şi trudă, deseori în privegheri, în foame şi sete, adesea în posturi, în frig şi fără haine şi, pe lângă cele exterioare, preocuparea mea de fiecare zi, grija pentru toate Bisericile" (2Corinteni 11,23-28).

Se plânge el de aceste suferinţe? Deloc. Papa Ioan Paul al II-lea ne-a spus de ce Sf. Paul vorbeşte atât de mult despre suferinţă: "Apostolul împărtăşeşte propria lui descoperire şi se bucură în ea datorită tuturor celor pe care îi poate ajuta - aşa cum l-a ajutat pe el - să înţeleagă semnificaţia salvifică a suferinţei" (Salvifici Doloris 1). Suferinţa nu este altceva decât o participare la suferinţa salvifică a lui Cristos. Papa Ioan Paul al II-lea mai spunea: "În crucea lui Cristos nu doar a fost realizată Răscumpărarea prin suferinţă, ci şi a fost răscumpărată suferinţa umană" (SD 19). Sf. Paul ne spune: "Pe el [vreau] să-l cunosc şi puterea învierii lui şi să fiu cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morţi" (Filipeni 3,10).

Aceasta nu se aplică doar la mântuirea Sf. Paul, ci suferinţele lui şi ale noastre pot conduce la mântuirea altora. "De aceea îndur cu răbdare toate pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea, care este în Cristos Isus, o dată cu mărirea veşnică" (2Timotei 2,10). Într-un alt frumos pasaj din 2Corinteni, Sf. Paul spune că "suferinţa noastră scurtă şi uşoară ne pregăteşte un belşug nemărginit al gloriei veşnice" (4,17). În Scrisoarea către Romani ne spune de asemenea: "Eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela" (8,18). Cum se poate întâmpla aceasta? Deoarece prin botez suntem uniţi cu Cristos, devenind membre ale trupului Său. Să ne amintim de întâlnirea Sf. Paul cu Domnul înviat. Isus l-a întrebat: "Saul, Saul! De ce mă persecuţi?" (Fapte 9,4). Suferinţa Bisericii sub persecuţia lui Saul este mistic unită cu a lui Isus.

Sf. Paul este conştient de faptul că Isus îi cheamă pe toţi "să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" (Marcu 8,34). Isus ne cheamă să facem ceea ce El însuşi a făcut. El a renunţat la sine şi şi-a luat crucea. El "s-a despuiat pe sine... s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce" (Filipeni 2,7a.8). Tocmai de aceea "Dumnezeu l-a înălţat" (ibid. 2,9a). De aceea Sf. Paul poate spune: "Şi chiar de va trebui vărsat [sângele meu] peste jertfa şi ofranda credinţei voastre, mă bucur şi mă bucur împreună cu voi toţi. Şi tocmai de aceea, bucuraţi-vă şi voi, bucuraţi-vă împreună cu mine" (2,17-18).

Tocmai de aceea el ne îndeamnă: "pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual" (Romani 12,1). Papa Ioan Paul al II-lea a rezumat ceea ce ne învaţă Sf. Paul: "Fiecare om are parte de Răscumpărare. Fiecare este de asemenea chemat să participe la acea suferinţă prin care a fost realizată Răscumpărarea. Este chemat să participe la acea suferinţă prin care au fost răscumpărate toate fiinţele umane. Realizând Răscumpărarea prin suferinţă, Cristos a şi ridicat suferinţa umană la nivelul Răscumpărării. Astfel fiecare om, în suferinţa lui, poate şi să participe la suferinţa răscumpărătoare a lui Cristos" (SD 19).

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1071, Ultimul acces: 2026-07-28 16:09:31

Timp total: 0.03s...

[]:1