Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, oficiată pentru prima dată anul acesta, în bisericile ortodoxe  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, oficiată pentru prima dată anul acesta, în bisericile ortodoxe 

[2009-03-05]
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a fost oficiată, ieri, 4 martie, pentru prima dată în acest an, în lăcaşurile de cult ortodoxe.

Este una dintre slujbele specifice Postului Mare, a explicat pentru Radio TRINITAS Părintele Profesor Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti: „după rânduiala bisericească tipiconală, ea se săvârşeşte de luni până vineri, inclusiv. În practică, însă, la parohiile din Biserica noastră, ea se săvârşeşte miercurea şi vinerea. Pentru această slujbă, pregătirea se face la o Liturghie anterioară, a Sfântului Vasile cel Mare sau a Sfântului Ioan Gură de Aur, când se scoate sau se pregătesc materialele pentru Sfânta Jertfă şi se sfinţeşte Sfântul Agneţ. De fapt, Liturghia este mai mult un ritual de împărtăşire, care se face cu foarte multă solemnitate şi, în acelaşi timp, cu foarte multă interiorizare şi austeritate. Este foarte frumoasă, deoarece are un ritual deosebit şi cântările îndeamnă la smerenie şi la mai multă interiorizare şi se potriveşte foarte bine cu atmosfera Postului Mare”.

De asemenea, Părintele Profesor Nicolae Necula a vorbit ascultătorilor postului de radio al Patriarhiei Române despre semnificaţia teologică a acestei slujbe: „La început Liturghia, aşa cum arată structura slujbei, era o slujbă de seară, săvârşindu-se la apusul soarelui, aşa încât, aceia care ajunaseră, să se împărtăşească. Împuţinându-se numărul celor care se împărtăşesc la această Liturghie, a început să fie săvârşită dimineaţa. E Liturghia, prin excelenţă a Postului Mare, o combinaţie între Vecernie şi un ritual de împărtăşire, având aceeaşi semnificaţie pe care o au şi celelalte două Liturghii”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1032, Ultimul acces: 2026-09-23 08:24:06