Învăţătura Sf. Paul despre Trupul lui Cristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Învăţătura Sf. Paul despre Trupul lui Cristos

[2009-03-17]
Brian Pizzalato

Sf. Ştefan, diacon şi martir, a fost un om "plin de har şi putere" (Fapte 6,8). El a îndurat multe suferinţe asemenea celor ale lui Cristos. Asemenea lui Cristos, a fost acuzat că vorbea "cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu" (Fapte 6,11). În acelaşi fel ca în cazul lui Isus, "au prezentat nişte martori falşi care spuneau: "Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii" (Fapte 6,13). EL a rostit cuvinte elocvente de condamnare la adresa acuzatorilor şi persecutorilor săi (cf. Fapte 7,2-53). Persecutorii săi, într-un acces de mânie, l-au aruncat afară din cetate şi l-au omorât cu pietre. Dar, asemenea lui Isus, înainte să îşi dea ultima suflare, a spus: "Doamne, nu le socoti păcatul acesta" şi "Doamne Isuse, primeşte sufletul meu" (Fapte 7,60.59).

Cine era la conducere în acea zi? "Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. [...] Şi Saul era de acord cu uciderea lui" (Fapte 7,58;8.1). Saul, fariseul, "pustia Biserica" (Fapte 8,3). Nu la mult timp după aceasta, însă, "tot urzind ameninţare împotriva discipolilor Domnului", îl întâlneşte pe Domnul înviat care îi spune: "Saule, Saule! De ce mă persecuţi?" (Fapte 9,1.4). Aceste misterioase cuvinte ale lui Isus Cristos conţin o înţelegere asupra Bisericii pe care Saul, acum Paul, avea să o predice tot restul vieţii sale. Isus nu l-a întrebat: "De ce persecuţi Biserica Mea?", ci l-a întrebat: "De ce mă persecuţi?" Într-un anume fel, Cristos şi Biserica sunt în mod intim una, sunt atât de unite încât persecuţia condusă de Saul împotriva Bisericii era o persecuţie asupra lui Cristos însuşi.

Sf. Paul predică mai întâi faptul că Cristos "este capul trupului, al Bisericii" (Coloseni 1,18). Cristos este preeminent în toate. Isus, care este pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om, este capul trupului Bisericii. În Efeseni, Paul ne spune că Tatăl este cel care "toate le-a pus sub picioarele lui, iar pe el l-a rânduit cap peste Biserica întreagă, care este trupul său" (1,22-23). Ne-am putea acum întreba cum, de fapt, devenim noi parte a Trupului lui Cristos-capul. Sf. Paul nu ne lasă să orbecăim în căutarea răspunsului. El ne spune clar: "Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup" (1Corinteni 12,13). Prin botez noi devenim atât de uniţi cu Cristos încât devenim însuşi trupul Lui. Tatăl şi Fiul îl trimit pe Duhul Sfânt în botez ca să ne facă una cu Cristos. Sf. Augustin avea să spună la un moment dat: "Ceea ce este sufletul pentru trupul omenesc, este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Cristos, care este Biserica" (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 797).

Dincolo de botez, însă, Biserica devine tot mai mult unită cu Cristos prin jertfa de sine pe care El ne-a făcut-o cadou în Euharistie: "Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine" (1Corinteni 10,16-17). Devenim un trup cu Cristos prin puterea Duhului Sfânt în botez, dar continuăm să progresăm într-o comuniune intimă cu Cristos capul prin primirea Trupului, Sângelui, (sufletului şi divinităţii) Sale. Sf. Paul ne ajută să înţelegem această realitate a Bisericii ca Trup al lui Cristos prin câteva moduri diferite. Mai întâi făcând o analogie cu trupurile noastre fizice: "Căci, după cum într-un singur trup avem multe membre, însă nu toate membrele au aceeaşi funcţie, tot aşa noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos"(Romani 12,4). Diferitele părţi ale trupului au diferite scopuri, şi aşa şi noi avem în Trupul lui Cristos.

Fiecare membru în parte avem propriile noastre daruri, pe care nu le-am primit în mod aleator. "Avem daruri diferite după harul care ne-a fost dat" (Romani 12,6). Dumnezeu însuşi ni le-a dat. Drept urmare Sf. Paul spune: "dacă cineva are [darul] profeţiei, [să profeţească] după măsura credinţei, dacă are [darul] slujirii, [să stăruie] în slujire, dacă este învăţător, să-i înveţe pe alţii, dacă are [darul] de a îndemna, să îndemne. Cine dă [să dea] cu simplitate, cine conduce [să o facă] cu zel, cine face milostenie [s-o facă] cu bucurie" (Romani 12,6-8). Noi ştim că atunci când o parte a trupului nostru nu merge bine, întreg corpul este afectat. La fel este în Trupul lui Cristos. Trebuie să ne folosim de darurile pe care Tatăl ni le-a dat, nu de dragul nostru, ci de dragul celorlalţi.

Al doilea mod prin care Sf. Paul ne ajută să înţelegem Biserica - Trup al lui Cristos îl găsim în scrisoarea către Efeseni. El ne spune că Biserica este mireasa lui Cristos (cf. 5,21-33). Eva, mireasa, a fost luată din coasta lui Adam în timp ce el dormea un somn adânc (cf. Geneză 2,21-22). Adam s-a trezit şi a exclamat că ea este "os din oasele mele şi carne din carnea mea" (Geneză 2,23). Biserica, de asemenea, este luată din coasta Noului Adam în timp ce El dormea somnul adânc al morţii pe cruce. Coasta Lui a fost străpunsă, curgând de acolo apă şi sânge, care reprezintă modul în care Biserica devine Trupul, şi astfel mireasa lui Cristos, adică prin Botez şi Euharistie. Sf. Paul prezintă şi nişte consecinţe evidente pentru a trăi o viaţă morală ca membre ale Trupului lui Cristos. El spune: "Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul şi Domnul pentru trup. Nu ştiţi voi că trupurile voastre sunt mădularele lui Cristos? Voi lua atunci mădularele lui Cristos şi le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Fugiţi de desfrânare! Sau nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu şi că nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare. Aşadar, preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupul vostru!" (1Corinteni 6,13-20).

Să îl preamărim şi noi pe capul Bisericii, Isus Cristos, preamărindu-l pe Dumnezeu în propriile noastre trupuri!

traducere Radu şi Oana Capan

Sursa: www.ProFamilia.ro


Contor Accesări: 953, Ultimul acces: 2026-09-22 03:50:26