Colocviu de admitere pentru obţinerea gradelor preoţeşti în Mitropolia Olteniei [2009-03-17]Astăzi, 17 martie a.c., în sala de festivităţi a Arhiepiscopiei Craiovei, a avut loc colocviul de admitere în vederea obţinerii gradului I preoţesc. După cum ne-a spus Pr. conf. univ. Gheorghe Zamfir, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, pentru obţinerea gradului I preoţesc au depus dosare un număr de 39 preoţi candidaţi din cuprinsul Mitropoliei Olteniei, fiind declaraţi admişi 12 candidaţi, care au îndeplinit condiţiile prevăzute de Metodologia pentru obţinere gradelor profesionale de către personalul clerical. Printre aceste condiţii amintim vechimea de peste 10 ani, condiţii de studii şi cel puţin 10 articole sau studii publicate în ziare şi reviste de specialitate.Colocviul a constat în verificarea dosarelor depuse de candidaţi şi într-un interviu pe tema lucrării alese de aceştia s-o întocmească în vederea obţinerii gradului I preoţesc. Comisia de examinare a fost compusă din: Presfinţitul Părinte Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în calitate de preşedinte; conf. univ. dr. Mihai Vladimirescu, prodecanul Facultăţii de Teologie din Craiova, Pr. conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei şi Pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 875, Ultimul acces: 2026-09-22 22:03:54
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1