Un activist ugandez anti-SIDA: Papa are dreptate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Un activist ugandez anti-SIDA: Papa are dreptate

[2009-03-20]
Un proeminent activist ugandez anti-SIDA susține că cei care îl atacă pe Papa pentru poziția sa privind folosirea prezervativelor în lupta împotriva bolii 'nu au credibilitate'. Într-un email trimis serviciului de știri LifeSiteNews, Martin Ssempa îi mulțumește Papei Benedict pentru că a afirmat că prezervativele pot exacerba problema SIDA. După 20 de ani de luptă împotriva SIDA, Ssempa spune că adevăratul vinovat pentru răspândirea bolii 'este promiscuitatea sexuală condusă de imoralitatea inimii'.
Ssempa, pastor și consultat al guvernului ugandez în problema prevenirii SIDA, mai scrie: 'Este o minciună totală să spui că Uganda a reușit (în lupta împotriva SIDA) printr-o campanie de prezervative.' La începutul acestei săptămâni, Papa Benedict spunea reporterilor că soluția la SIDA este 'o umanizare a sexualității, adică o reînnoire spirituală și umană care să aducă cu sine un nou mod de a se comporta unii cu alții'. Furia din presa internațională, la presiunea organizațiilor de luptă împotriva SIDA și a celor homosexuale, a fost declanșată în special de afirmația Papei: 'Dacă nu se pune suflet, dacă africanii nu se ajută între ei, nu se poate rezolva flagelul prin distribuirea de prezervative: dimpotrivă, există riscul ca problema să devină mai mare.'
Ssempa consideră că Papa are dreptate. În opinia sa atacurile asupra Papei și Bisericii Catolice vin din ura și din teama 'industriei SIDA' față de moralitatea tradițională în general și privind sexualitatea în particular. 'Aici în Uganda, când a apărut SIDA nu ne-am gândit că este din lipsa prezervativelor. Nu. Ci din cauza promiscuității. Ceea ce spune Papa este adevărat. Dar acest lucru nu convine celor care sunt hotărâți să trăiască o viață în promiscuitate.' Martin Ssempa este angajat de aproape douăzeci de ani pe frontul luptei împotriva SIDA, în programe ce se concentrează pe încurajarea abstinenței și a fidelității în căsătorie. 'Politica noastră de succes a pus mereu abstinența și fidelitatea în fața oricăror produse medicale precum prezervativele și testele.' În timp ce lupta împotriva SIDA cunoaște două fronturi, cel care merge pe moralitate, respectiv cel care merge pe prezervative, Ssempa consideră că cel din urmă nu vizează de fapt oamenii ci banii din industria prezervativelor.
Populația Ugandei este majoritar creștină, iar mesajul, sprijinit de campanii guvernamentale, este că bărbații și femeile nu trebuie să se angajeze în relații extra-maritale - rezultatul a fost o reducere substanțială a ratei SIDA în ultimele decenii. Ssempa a deplâns intervenția unor organizații internaționale americane și europene ce resping abstinența și fidelitatea, promovând în schimb prezervativele. Aceasta, consideră el, încurajează de fapt promiscuitatea și răspândirea bolii. De la intervenția grupurilor internaționale de luptă împotriva SIDA, cu accentul pe prezervative și scăderea accentului pe abstinență, rata SIDA în Uganda a început din nou să crească. Ssempa a amintit că în țările unde se promovează cele mai multe prezervative este și cea mai înaltă rată de SIDA, citând Botswana și Africa de Sud în acest sens.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 853, Ultimul acces: 2026-07-29 03:16:00