Duminica a IV-a Postul Mare (B)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Duminica a IV-a Postul Mare (B)

[2009-03-21]

pr. Şerban Tarciziu

Isus i-a spus lui Nicodim: "După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viaţa veşnică. Fiindcă aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul său unul-născut l-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin El. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat... Şi aceasta este judecata: Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina; pentru că faptele lor erau rele... (In 3,14-21)

Odată cu duminica a patra a Postului Mare, semnificaţia Jertfei de pe Cruce a lui Cristos se precizează tot mai mult. Într-adevăr, discursul lui Isus în faţa lui Nicodim, un reprezentant al ordinii celei vechi pe cale de abolire, are ca punct de plecare episodul din cartea Numerilor 21 cu scopul de a ilustra mai bine modul în care omul "atins de moarte" îşi poate redobândi viaţa.

Ceea ce va face Dumnezeu pentru a-l regenera pe om prin Duhul este să Îl înalţe pe Fiul, pentru orice om care crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. În acest sens, nici un semn nu va fi eficace atâta timp cât nu va fi înfăţişat înaintea lumii acest mare semn al Crucii. Ridicarea lui Isus este, într-o oarecare măsură, comparabilă cu cea a şarpelui pe care Moise l-a ridicat în faţa ochilor israeliţilor care agonizau în pustiu (Nm 21,8-9). Această apropiere tipologică este semnificativă din cel puţin două motive. Mai întâi pentru că situaţia omului este la fel de disperată ca cea din deşert; apoi pentru că şarpele de pe stâlp îi salva pe cei care priveau la el cu o privire de credinţă (şarpele ridicat devenind un "semn de mântuire" - Înţ 16,6). La fel Fiul Omului este sursă de mântuire pentru cei care cred în El. Ei vor avea parte de "viaţa veşnică", "viaţă" care nu desemnează atât viaţa viitoare cât mai ales o posibilitate deja prezentă pentru cei care cred încă de pe acum (In 5,24).

Subliniind, însă, că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul său unul-născut l-a dat, textul ne aminteşte de jertfa lui Isaac (v. duminica a doua) care devenise şi sursa de binecuvântare pentru toate popoarele pământului. Or, a crede în Cristos înseamnă, conform unei teme constante în cea de-a patra evanghelie, a adera la El şi, deci, a adera în cazul nostru la iubirea lui Dumnezeu şi la supunerea filială a lui Isus. De aceea, "a trăi" înseamnă a participa la acea mişcare de iubire care îşi are sursa în Dumnezeu şi se concretizează în înălţarea Fiului.

Fraţilor, Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit pe când noi eram morţi din cauza păcatelor, ne-a făcut iarăşi vii cu Cristos. Prin har aţi fost mântuiţi! Şi ne-a înviat împreună cu El şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus. Astfel El a voit să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţia a harului său prin bunătatea sa faţă de noi în Cristos Isus... Pentru că sunteţi făptura lui, creaţi în Cristos Isus spre faptele bune pe care Dumnezeu ni le-a pregătit dinainte ca să le săvârşim. (Ef 2,4-10)

Textul acestui pasaj, ca de altfel întreaga Epistolă către efeseni, ne oferă experienţa mistică a unui om cu totul deosebit, adică a autorului, ajuns la deplina sa maturitate. El conţine, prin urmare, o învăţătură deosebit de bogată şi pătrunzătoare cu privire la destinul omului. Astfel, conform acestui pasaj, noi suntem destinaţi unei vocaţii extraordinare şi nu unei vieţi umane banale cu un orizont îngust. Noi avem deja parte de plinătatea învierii şi a slavei lui Cristos. Lumea noastră care se construieşte cu atâta dificultate de-a lungul atâtor războaie, exploatări, nedreptăţi, va coincide într-o zi cu Împărăţia în care toţi sunt fraţi, uniţi în iubirea lui Dumnezeu.

Această viaţă a lui Dumnezeu care ne este dăruită, noi nu o "merităm". Noi nu putem revendica dreptul la prietenia cu Dumnezeu în urma unei vieţi plină de fapte bune. Oricare ar fi rectitudinea existenţei noastre, Dumnezeu ne iubeşte în mod gratuit. Ba mai mult, El are întotdeauna întâietate în iubirea faţă de noi.

Întâlnirea cu Cristos i-a schimbat în mod definitiv viaţa lui Pavel. El şi-a trăit viaţa cu un entuziasm pe care nu putea să nu-l comunice. Pentru el a fi creştin este o şansă extraordinară.

În aceste zile ne-am putea întreba fiecare, cât din viaţa noastră este transformată de credinţă pe care o mărturisim şi mai ales cât este ea de "contagioasă".

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 968, Ultimul acces: 2026-09-23 22:14:13

Timp total: 0.04s...

[]:1