© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
De la pantomimă la Dumnezeu şi retur (2)[2009-03-24]Autor: Radu Calin CristeaDan Puric amestecă atât de dibace merele cu perele încât poţi cădea lat. Dan Puric crede în primordialitatea valorilor creştinătăţii ordoxe româneşti şi nu i se poate face o imputare din asta. Crede ce-l taie capul. Mă nelinişteşte doar cota în creştere a unui aşa-zicând gânditor care cucereşte un anumit public şi conferenţiază cu casa închisă. Are publicul său şi se arată neostenit în propagarea unor idei destinate, după cum însuşi recunoaşte, în special educaţiei tinerilor. Or, cred eu, tinerii noştri, pe lângă că orbecăiesc într-o tranziţie a mediocrităţilor exaltate, taman de gărgăuni tip Becali sau Puric au nevoie! Adică de aţâţarea împotriva Occidentului şi de resuscitarea unui naţionalism zaharisit şi habotnic. Dl Puric măcar a parcurs nişte cărţi. Sorgintea cu panseurile populisto-justiţiare ale lui G.Becali rămâne însă comună. Suflul incandescent al revoluţiilor promovate de d-l Puric emană dintr-o materie searbădă mestecată de secole bune de cohorte întregi de alţi iluminaţi. Dan Puric citează toate titlurile cărţilor din biblioteca sa şi a prietenilor; ne ascunde însă compendiul cu reţeta sa doctrinară: o cisternă de poporanism, 15-20 de canistre de sămănătorism, idilism după poftă, un polonic de legionarism, kilograme fumegânde dicţionare de maxime şi aforisme şi multe, foarte multe mănunchiuri de ortodoxism veştejit aruncate la grămadă şi demonstrând un singur gust: al abundentului şi nemăsurii. Ego-ul hiperdilatat al dlui Puric îl împinge în păcatul de a se vârâ în chestiuni ce depăşesc limitele apologetismului şubred pe care îl practică. În desele sale pene de idei, dl Puric se ascunde după paravanul unor vorbe celebre pentru impresionarea prozeliţilor său din ciclul gimnazial: „carpe diem”, „cunoaşte-te pe tine însuţi”, „soldatul şi artistul nu au viaţă personală” (corect: „poetul ca şi soldatul nu are viaţă personală”, n.m.), „nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” etc. Dl Puric suferă de un eclectism zăpăcitor, iar tehnica productivă a discursului său se bizuie pe un joc spontan de asociaţii ce te lasă cu gura căscată. Dl Puric amestecă atât de dibace merele cu perele încât poţi cădea lat, de exemplu ascultând ce isprăvi a mai făcut Petre Ţuţea: ”Don Quijote era, în lumea machiavelică occidentală, la fel de singur ca un Petre Ţuţea la noi, sub comunism. Fiecare, în contextul epocii sale, îşi păstrează verticalitatea.” În acelaşi spirit al eclatării consumatorilor de cultură, în cel mai bun caz, mediu dezvoltată, dl Puric ne comunică absolut toţi autorii ale căror volume i-au trecut prin faţa ochilor. Iată o listă scurtă: Picasso, Noica, Ispirescu, Socrate, Cervantes, Ţuţea, Sfinţii Ghelasie şi Porfirie, Mircea Vulcănescu, Soljeniţân, Dionisie Aeropagitul, Pierre Bourdieu, Eminescu, Goethe, Iorga, Părintele Iustin Pârvu, Cezanne, Blaga, Michel Henry, Shakespeare, Meister Eckhart, Simion Mehedinţi, Pico della Mirandolla (sic!), Joubert, Husserl, Napoleon, Dimitrie Gusti, Kant, Claude Bernard, Nae Ionescu, Sfântul Ioan Românul, M. Laignel-Lavastine, Apostolul Petru, Gh. Lazăr, Edmund Burke, Brâncuşi, Leibniz, Nichita, Platon, Schelling, Ignatie Branceaninov, Heidegger, Tolstoi, Titu Maiorescu, Alecu Russo etc., etc. Trufaşa sa egolatrie îl convinge pe dl Puric să joace pe o scenă imensă mai multe roluri deodată. Şi Regele Lear şi Pantalone. Totul ar fi OK dacă şi-ar concentra energiile asupra misionarismului creştin. Ţinteşte însă prea sus şi alunecă, inevitabil, în farsă. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 950, Ultimul acces: 2026-09-25 12:30:36
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
