Mesajul PS Petru Gherghel pentru Ziua Tineretului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mesajul PS Petru Gherghel pentru Ziua Tineretului

[2009-04-01]
A apărut publicat pe Ercis.ro Mesajul pentru Ziua Tineretului al PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iași. Preasfințitul le amintește tinerilor că 'la 5 aprilie 2009, Duminica Floriilor, vom avea bucuria unei noi întâlniri, în spirit, cu toți tinerii din lume, retrăind Cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului la nivel local, pentru care am primit mesajul și darul Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea, prin care suntem invitați să aprofundăm declarația sfântului Paul către Timotei. Vom avea ocazia să mărim și noi convingerea că numai Dumnezeu este speranța noastră și astfel să ne pregătim să întâmpinăm marile evenimente ale credinței, trăind, rând pe rând, sfânta Înviere, și apoi Ziua Tineretului la nivel diecezan, în ziua de duminică, 3 mai a.c., ce se va celebra la Nisiporești'.
'Primind cu bucurie mesajul Sfântului Părinte, prezentat deja prin mijloacele de comunicare în masă, mă bucur, dragi tineri, să vă întâmpin și eu, păstorul vostru, împreună cu Preasfințitul Aurel, cu asistentul general, pr. Felix Roca, și cu toți asistenții voștri spirituali, dorind ca în ziua de 5 aprilie să vă întâlnim în spirit, dar și îl realitate, cât mai aproape de Isus, izvorul speranței voastre tinerești, pentru a vă mări această speranță creștină, după exemplul apostolului neamurilor, sfântul Paul, martor al speranței, speranță pe care s-o transmiteți și fraților și colegilor voștri, nu numai atunci când îl veți primi pe Isus, ce intră glorios în Ierusalim, purtând flori și ramuri în mâini și cântându-i `Osana!`, ci și atunci când el își va purta crucea, va urca Calvarul și va intra în mormânt'.
'Mă bucur să știu că iubiți drumul crucii, că vreți să-l însoțiți pe Isus, stându-i cât mai aproape, că intenționați să o faceți împreună, ca și în alți ani, lăsându-vă ajutați de părinții voștri asistenți spirituali și celebrând cu tot sufletul Calea crucii, chiar în ziua de Florii. Vă recomand să o faceți... nu ca actori, ci ca însoțitori plini de iubire și speranță, până la înviere'. În mesajul cu motoul 'Domnul cel viu este speranța noastră', Episcopul îi mai îndeamnă pe tineri: 'Având acest gând de a sta alături de Isus în aceste zile și pe parcursul credinței voastre, să nu uitați de exemplul lui Paul, care s-a lăsat transformat din întâlnirea cu Isus, pe drumul Damascului, în care și-a așezat toată speranța. Paul a descoperit izvorul mântuirii și al speranței adevărate în Cristos cel viu'.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 918, Ultimul acces: 2026-07-30 12:43:49