Pelerinaj de Florii în municipiul Câmpina  - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pelerinaj de Florii în municipiul Câmpina 

[2009-04-13]
Ca şi în alte oraşe din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, Pelerinajul Floriilor a umplut de bucurie şi încărcătură duhovnicească şi atmosfera din Municipiul Câmpina, oraş situat la poalele crucii de pe Caraiman, pe valea Prahovei, unde un sobor de 30 de preoţi din localitate şi din parohiile învecinate împreună cu o mulţime de credincioşi de toate vârstele au început sărbătoarea într-un cadru liturgic, la Biserica „Sfântul Dimitrie”, săvârşind Vecernia Floriilor la ora 16:00, după rânduială, la finalul căreia Părintele Protoiereu Costică Dumitru a citit Rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie pe care credincioşii le-au adus în semn de comuniune frăţească şi nădejde mântuire întru întâmpinarea Domnului în sufletele lor ca odinioară mulţimile din Ierusalim.

Astfel, cântând Troparul Floriilor, imne şi osanale, dar şi alte cântări specifice sărbătorii Floriilor sau cunoscute de majoritatea credincioşilor, cu toţii au pornit în procesiune cu icoane, cu ramuri de sălcii în mâini şi cu bucurie în suflete spre Biserica „Sfinţii Voievozi”, făcând o oprire în partea dinspre răsărit a Bisericii „Sfânta Treime”, unde preoţii au rostit ectenia întreită şi Condacul al II-lea al Acatistului Intrării Domnului în Ierusalim. Pe lângă credincioşi, la procesiune au participat şi elevi, împreună cu profesorii lor de Religie, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale care, în sunetul clopotelor, au fost întâmpinaţi pe rând de Preoţii Parohi şi de membrii Consiliilor Parohiale ale parohiilor din circuitul pelerinajului.

După această desfăşurare, în ordine şi evlavie, mulţimea a ajuns la Biserica „Sfinţii Voievozi” unde a fost întâmpinată de preoţii şi credincioşii din această parohie. S-au intonat cântări sfinte, ectenii de mulţumire, s-au sfinţit multe icoane care au fost apoi împărţite, iar spre sfârşit, Părintele Protoiereu Costică Dumitru a citit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor, a săvârşit otpustul şi a ţinut un cuvânt folositor celor care s-au ostenit şi au participat cu credinţă şi nădejde la această manifestare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 755, Ultimul acces: 2026-09-25 07:09:23