© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.06s...
Duminica a IV-a a Paştelui (B)[2009-05-03]pr. Şerban TarciziuÎn vremea aceea Isus a zis: 'Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale. Dar năimitul, şi care nu este păstor şi oile nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le risipeşte. Aceasta pentru că este năimit şi nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun şi le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine. După cum Tatăl mă cunoaşte pe mine, şi Eu îl cunosc pe Tatăl şi viaţa mea o pun pentru oi. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc şi glasul meu îl vor auzi şi vor fi o turmă şi un păstor. De aceea mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu îmi pun viaţa, ca iarăşi să o iau. Nimeni nu o ia de la mine, ci Eu o pun de la mine însumi. Putere am să o pun şi putere am ca iarăşi să o iau: această poruncă am primit-o de la Tatăl meu.' (In 10,11-18) Evanghelia celei de-a patra duminici a Paştelui se prezintă sub forma unei alegorii care, prin intermediul imaginii păstorului iubitor şi atent faţă de oile sale, ne ilustrează o ipostază inedită a iubirii şi grijii pe care Isus Cristos Înviat (şi glorificat la dreapta lui Dumnezeu) continuă să o manifeste faţă de cei încredinţaţi Lui de către Tatăl. Astfel, definindu-se ca Păstorul cel bun, Isus Cristos îi asigură pe ucenicii din toate timpurile şi din toate locurile că îi cunoaşte pe fiecare (cu problemele, grijile dar şi cu bucuriile sale) şi că fiecare ajunge într-o zi să-L cunoască (să-i cunoască prezenţa şi lucrarea mântuitoare) cu o cunoaştere la fel de profundă cum este aceea dintre El şi Tatăl; că, pentru a-i salva pe cei ameninţaţi, Isus Cristos îşi continuă dăruirea jertfelnică care merge până la a-şi pune viaţa; că dăruirea jertfelnică de sine şi Învierea Sa glorioasă au menirea, conform poruncii primite de la Tatăl, să îi adune pe ucenicii săi de oriunde s-ar afla pentru a alcătui o singură turmă condusă de un singur păstor. Prin urmare, în spatele acestei alegorii, suntem invitaţi să recitim nu doar o istorie a lucrării de mântuire pe care Isus Cristos a săvârşit-o într-un anumit moment al istoriei în favoarea locuitorilor unei ţări, ci să înţelegem mai bine ce este Biserica şi mai ales în ce fel Cel Înviat continuă să alcătuiască poporul pe care să-l prezinte glorificat Tatălui care L-a trimis. O astfel de definire a Bisericii din care noi cei înviaţi şi glorificaţi împreună cu Cristos (Ef 2,6) facem parte, este dătătoare de mângâiere şi de speranţă mai ales atunci când avem de traversat experienţe cumplite ale vieţii. El ne asigură de iubirea de grija şi mai ales de prezenţa lui salvatoare. Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 856, Ultimul acces: 2026-09-26 13:42:46
|
Timp total: 0.06s...
[]:1
