Mironosiţele: apostolii Învierii

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Mironosiţele: apostolii Învierii

[2009-05-03]

pr. Mihai Tegzeş

I. Pentru că suferinţele Răstignitului sunt asemănătoare cu ale noastre, ne este mai uşor să înţelegem patima şi moartea lui Isus, decât Învierea... Iată motivul pentru care, textul Evangheliei de astăzi, prin vestea că Isus a înviat - este viu şi continuă să mijlocească pentru noi - ne ia prin surprindere, ne înspăimântă. În acest sens, unul dintre Sfinţii Părinţi subliniază: 'Nu este important să crezi că Isus a murit; şi păgânii, iudeii şi păcătoşii cred. Toţi cred. Credinţa creştinilor constă în faptul că Isus a înviat. Pentru noi este hotărâtor, decisiv să credem în înviere' (cfr. Sant 'Agostino, in Psal 130,4).

Iată de ce sf. Pavel, la o distanţă de câţiva zeci de ani de la Înviere, îi scrie aceste cuvinte ucenicului Timotei: 'Adu-ţi aminte că Isus Cristos, din neamul lui David, a înviat din morţi' (2Tm 2, 8). Sf. Pavel foloseşte acest ton tocmai pentru faptul că anunţul învierii, fiind cunoscut de mai multă vreme, risca să devină o veste 'obişnuită' din trecut şi prin urmare, depăşită. Dat fiind faptul că Învierea este adevărată, creştinul nu trebuie s-o uite, ci să o vestească şi altora.

Chiar dacă, Papa Ioan Paul al II-lea a observat că în Europa multă lume trăieşte ca şi cum Isus nu ar fi pătimit, murit şi înviat pentru noi, subliniem că Sf. Pavel ne invită să ţinem seama de 'evenimentul Învierii' în fiecare zi din viaţa noastră. Apostolul neamurilor doreşte să ne spună că Învierea lui Isus este nucleul existenţei, al vieţii noastre: 'Sigur este acest cuvânt, dacă vom muri cu El, cu El vom şi învia; dacă cu El vom persevera, cu El vom şi împărăţi' (2Tm 2, 11s).

Iubiţi credincioşi! Şi noi suntem 'martorii Învierii', chemaţi să vestim despre un eveniment care a avut loc cu peste două milenii în urmă. Condiţiile pentru a mărturisi despre Învierea lui Isus sunt două: prima, misterul ei să nu fie arhivat în analele unei istorii irepetabile şi a doua, ca noi să fim implicaţi în chip personal, astfel încât să putem spune: 'Este adevărat că a Înviat pentru că trăieşte în noi şi voi puteţi să-L vedeţi'.

De fapt, Învierea nu poate fi îngropată în trecut. A spune că Isus a înviat, înseamnă a afirma că este viu astăzi. Şi acest lucru este întărit de ultimele două versete ale Evangheliei după Marcu: 'Domnul Isus... a fost ridicat în ceruri şi şade la dreapta lui Dumnezeu' (Mc 16, 19). Cu aceste cuvinte ne-am aştepta să se termine totul, iar noi ar trebui să concluzionăm că Domnul a făcut tot ceea ce depindea de Dânsul şi nu mai are absolut nimic de făcut pentru noi. Dar paradoxal, evanghelistul adaugă: 'Atunci ei au mers ca să vestească (Evanghelia) peste tot, iar Domnul era cu ei şi întărea cuvântul cu minunile care îi însoţeau' (Mc 16, 20).

Iată că şi după Înviere, Domnul continuă să fie cu noi. Dacă noi îi permitem lui Cristos să împlinească binele prin mijlocirea noastră, continuând să luptăm cu cel rău şi cu egoismul din noi, mărturisim Învierea Sa, care pentru noi înseamnă trecerea de la moarte la viaţă 'pentru că îi iubim pe fraţi' (1Gv 3, 14).

Putem deci să ne însuşim chemarea Sf. Pavel: 'Dăruiţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca pe nişte vii întorşi din moarte' (Rm 6, 13), căci dacă am înviat cu Cristos înseamnă că ne dăruim, ne oferim asemenea Lui Tatălui, pentru a-i ajuta pe fraţii noştri (şi pe noi) să învie la o viaţă nouă, frumoasă, luminată şi condusă de iubire, pace şi har.

II. Maria Magdalena, Maria mama lui Iacob, împreună cu Salomea, sâmbătă dis de dimineaţă, îl coboară pe Isus de pe cruce, cu ajutorul lui Iosif din Arimateia şi îl pun într-un mormânt nou, sculptat în piatră, poate cu convingerea că s-a terminat totul şi nu se aşteptau la altceva.

Cele trei femei, în ziua următoare, devreme, s-au întors să ungă trupul Mântuitorului. Ducându-se la mormânt pentru a onora trupul 'mort' al Domnului, prin ungerea cu miresme parfumate, care întârziau intrarea corpului în putrefacţie, femeile se arată nepăsătoare faţă de pericolele care le ameninţau, de înfruntarea santinelelor puse să păzească mormântul, pentru ca ucenicii să nu-I poată fura trupul. Pe cale, se gândesc numai la cum să mute piatra de pe mormânt.

Mironosiţele, care, la răsăritul soarelui, merg la mormânt, pentru a împlini un gest de milă, sunt simbolul fiecărui om, în toată limita şi fragilitatea sa, în toată nevoia sa de certitudini care, nu pot să vină din stări de moarte, ci de la Dumnezeul vieţii, cum ne învaţă apostolul Pavel: 'Dar dacă am murit cu Cristos, credem că vom şi trăi cu El, deoarece ştim că, odată înviat din morţi, Cristos nu mai moare, moartea nu mai este stăpână peste El' (Rm 6, 8-10).

Ajunse la mormânt, îl află descoperit şi în locul trupului neînsufleţit, femeile întâlnesc Îngerul care le vesteşte: 'Voi Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici.

Tot aşa cum la Întrupare un înger i-a vestit Mariei că va da viaţă Fiului lui Dumnezeu, la fel şi acum, un înger vesteşte femeilor, viaţa: 'Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici.' Îngerul nu dă nici o explicaţie, doar anunţă cele întâmplate. Astfel Învierea, un fapt dumnezeiesc, intră cu putere în dimensiunea, în existenţa umană. Cu alte cuvinte, învierea devine accesibilă pentru om. Limita impusă de moarte a fost învinsă în chip definitiv de Isus Cristos. De două mii de ani, acest anunţ traversează istoria şi o umple de speranţă.

Numai harul divin le-a ajutat pe femei să înţeleagă ceea ce nici măcar nu-şi imaginau: viaţa continuă după moarte şi existenţa Împărăţiei Raiului.

Femeile - considerate cele din urmă în cultura orientală - nu aveau nici un drept, dar s-au dovedit mai atente şi mai harnice, mai devotate decât apostolii. Iubirea lor faţă de Învăţător a biruit frica morţii. Ele nu au fugit! Poate din această cauză, acestea au privilegiul să afle cele dintâi că Isus a înviat şi să fie şi cele dintâi ambasadoare ale Înviatului, primele vestitoare a ceea ce urma să devină inima şi esenţa întregii Evanghelii: anunţul veştii celei bune, Învierea.

Învierea Domnului este vestea cea mare, care ne spune că suntem ucenicii unui Dumnezeu viu şi că nu mai suntem sclavii morţii ori prizonieri fără speranţă, deoarece: Isus a înviat! Este viu! Ce frumos ar fi dacă această bucurie ar inunda rugăciunile noastre, viaţa noastră zilnică, relaţiile dintre noi. Uneori numai dacă autobusul întârzie câteva minute sau dacă cei din jur nu se comporta după cum vrem noi, imediat inima noastră se umple de mânie şi nelinişte.

III. Îngerul vesteşte: Nazarineanul răstignit a înviat, sintetizând adevărul cu privire la Isus. Îngerul foloseşte acest 'titlu' în ceea ce Îl priveşte pe Isus şi nu altele, deoarece doreşte să ne amintească strânsa legătură între întrupare, cruce şi înviere. Noi nu trebuie să lăsăm de-o parte Întruparea şi Crucea, deoarece aceste semne ne vestesc particularitatea Paştilor: 'vestea ce bună' nu constă în ştirea că un mort s-a reîntors la viaţă, ci că Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om şi şi-a dat viaţa din iubire, a biruit moartea! Învierea vesteşte că numai viaţa dăruită, trăită în slujba iubirii, este mai tare decât moartea, că numai viaţa care se abandonează în mâinile lui Dumnezeu este scăpată de la moarte.

Îngerul le cere celor trei să nu le fie frică şi le dă vestea învierii Domnului. Şi Fecioarei Maria i-a spus îngerul: 'Nu te teme!' Prin urmare, chiar dacă modul lui Dumnezeu de a lucra ne poate surprinde, mira, nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, deoarece întotdeauna El intervine în favoarea noastră, pentru a ne ajuta şi a ne scăpa de cel rău. Mai mult, Domnul ne cheamă să colaborăm cu El, la mântuirea noastră, aşa cum îngerul le-a cerut femeilor.

Curaj! Domnul a înviat! A înviat pentru tine, care te simţi abandonat de către toţi, pentru tine care ai reuşit să-ţi revii la viaţă, pentru tine care, de mulţi ani, îţi îngrijeşti soţul bolnav şi imobilizat la pat, pentru tine care, după luni de supărare, faci familiei tale cadou: zâmbetul şi fericirea ta, pentru tine, care a trebuit să trăieşti sărbătorile departe de familia ta... şi pentru tine... care nu mai ai o familie. A înviat pentru tine, care nu-L cauţi niciodată, dar acum eşti aici, înaintea Lui. Poate nu ştii, dar Isus este viu. Chiar dacă tu uiţi de El, Dânsul de tine niciodată nu uită.

Învierea este victoria celor care iubesc pacea şi caută dreptatea, este victoria pasiunii lui Isus de a restitui omului credinţa şi speranţa în Dumnezeu!

Pentru noi ar fi îndeajuns faptul că avem un Dumnezeu care a suferit şi şi-a dat viaţa, a murit pentru noi, însă Domnul doreşte să ne dea mai mult. Învierea nu are ca scop doar manifestarea victoriei şi atotputerniciei Sale sau convingerea necredincioşilor. De fapt, Învierea, este şi triumful trupului rănit şi suferind: dacă Învierea lui Isus nu ar fi existat, Dumnezeu ar fi numai Dumnezeul dinainte, Cel perfect, acolo sus, în cer.

În urma Învierii lucrurile s-au schimbat complet, deoarece în Dumnezeu sunt prezente rănile, durerile, suferinţele, dubiile lui Isus! Odată cu Învierea, privim la un Dumnezeu care a îngenunchiat pentru a spăla picioarele apostolilor Săi, la mâinile lui 'pictate' cu noroiul pe care l-a pus pe ochii orbului din naştere înspre vindecare... Iată frumuseţea şi misterul credinţei noastre în Dumnezeu!

Noi credem într-un Dumnezeu care învie nu pentru a-şi arăta puterea Sa, ci pentru a primi şi a transforma pentru totdeauna slăbiciunile noastre, pentru a ne spune că nu suntem singuri în mijlocul greutăţilor vieţii noastre, pentru a inunda cu raze de lumină întunericul din sufletul nostru şi a da speranţă incapacităţii noastre de a privi dincolo de lumea materială, de a vedea viitorul ca pe o promisiune veşnică.

IV. Evanghelia după Marcu se încheie observând că după vestea pe care Îngerul a dat-o femeilor, acestea au fugit din cauza fricii şi nu au spus nimănui nimic. Femeile tac, speriate. Însă Îngerul le-a spus: 'Nu vă fie teamă!'

Să ne amintim că era Isus cel care le poruncea mereu ucenicilor să tacă, pentru că se temea să nu deformeze adevăratul Său mesaj mesianic, însă acum, când cu toţii pot vorbi, le este frică şi tac. Această tăcere ne interoghează, ne priveşte, deoarece acum noi suntem cei chemaţi să răspundem. Isus s-a arătat şi ne întreabă: 'Cine sunt Eu pentru tine?'

Mulţi cred în Isus dar nu cred în Înviere, în timp ce alţii cred orbeşte, fără să aibă nevoie de prea multe explicaţii. Unii susţin că Învierea demonstrează dumnezeirea lui Isus, dar pentru cei care nu cred, aceasta nu dovedeşte nimic; mai mult ei cer ca Învierea să fie demonstrată. În ce fel? Nu se poate, deoarece aparţine domeniului iubirii, al credinţei iar iubirea şi credinţa nu se demonstrează, ci se trăiesc.

Gândindu-ne la faptul că Dumnezeu este iubire, credem că nu poate să uite sau să-i abandoneze în nefiinţă pe cei pe care îi iubeşte. Prin urmare, Învierea este concluzia logică a unei credinţe bazate pe iubire, pentru că Dumnezeu nu poate să-l iubească pe om doar pentru o anume perioadă şi apoi să-l uite. Acest fel de a judeca, fondat pe speranţă, este caracteristic tuturor celor care iubesc. Învierea nu este doar credinţa în nemurire: este credinţa în iubire, este pariul celor care cred în iubire şi pentru faptul că o viaţă veşnică fără iubire, ar fi o moarte veşnică, o plictiseală. Prin urmare, Dumnezeu ne cheamă să construim o lume în care, iubirea şi solidaritatea să fie mai tari decât ura şi moartea!

Dorim să ne oprim şi asupra îndemnului pe care îngerul l-a adresat femeilor: 'Nu vă temeţi!' Frica, teama este cuvântul care caracterizează starea de spirit a femeilor în dimineaţa în care s-au prezentat la mormânt. Le este frică de tânărul îmbrăcat în haină albă, nu ascultă îndemnul său: 'Nu vă fie teamă.', fug de la mormânt . 'Ele ieşiră şi fugiră de la mormânt', nu spun nimănui nimic pentru că 'le apucase tremurul şi spaima.'

Cum poate exista atâta incertitudine înaintea unui mare mister? Elementele sunt neclare: tânărul 'îmbrăcat într-o haină albă' este semnul unei prezenţe la care nu se aşteptau. Vestea sa este că Înviatul nu mai este cum l-au cunoscut înainte. Femeile trebuie să meargă în Galilea, pentru a-L întâlni.

Frica se naşte înaintea necunoscutului, atunci când trebuie să străbatem o cale nouă, unde nu ni se garantează nici o certitudine. Femeile deja erau hotărâte să-L 'îmbălsămeze pe Isus', deoarece aveau convingerea că El putea să mai fie prezent, viu doar în memoria şi în amintirile lor. Înviatul le pune în mişcare, poruncindu-le să meargă, să-i găsească pe ucenici, să le vestească cele întâmplate şi poate chiar să meargă şi ele în Galilea. Nu putem crede că toate aceste lucruri au fost uşoare.

Nu este uşor să reîncepi o activitate, atunci când te-ai resemnat cu o situaţie, când te-ai predat înaintea problemelor. Nu-i uşor să revezi persoane care între timp au devenit distante. Isus era inelul de legătură între acele femei, Petru şi ceilalţi ucenici. El a murit, iar ei se întorc la starea lor de dinainte de a-L întâlni pe Domnul, străini unii faţă de alţii.

Dacă Petru, căpetenia apostolilor, n-a fost în stare să-L urmeze pe Domnul până la capăt, femeile însă, au stat cu Domnul până la sfârşit.

Învierea risipeşte şi certitudinile noastre: pornim de la ceea ce vedem, atingem, calculăm, punând în discuţie afecţiunea noastră faţă de familie sau faţă de locul de muncă (carieră) ca unic scop al vieţii noastre.

În societatea noastră, oamenii se ataşează tot mai mult de munca lor, de cariera lor: unii vor 'part-time', alţii urmăresc un câştig mai mare, alţii nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă... dar Cel Înviat ne ajută să intuim un orizont diferit, dincolo de locul de muncă, care dă plinătate vieţii, care împlineşte, realizează viaţa. Cel înviat ne conduce deasupra discuţiilor legate de bunurile vizibile (casă, investiţii, economii, infrastructură...), dar şi dincolo de bunurile imateriale, proclamarea abstractă a drepturilor omului, a valorilor... Dorinţa Înviatului este de a ne comunica, a ne dărui o viaţă nouă, în care El să fie punctul de referinţă, dincolo de orice instituţie sau condiţie socială.

Să nu uităm că victoria Domnului asupra morţii este garanţie şi promisiune că toate 'victimele' morţii o vor birui. Pentru prima dată în istorie un om a ieşit din mormânt pentru a nu se mai întoarce vreodată acolo. Deci moartea a fost învinsă odată pentru totdeauna, căci: 'Cristos înviat din morţi, nu mai moare' (Rm 6, 9) şi cei care Îi aparţin vor împărtăşi aceiaşi soartă.

Învierea ne spune că Isus este în mijlocul nostru şi noi putem să-L întâlnim asemenea primilor creştini şi în acelaşi timp ne vesteşte că este evenimentul care a schimbat radical destinul oamenilor.

După dimineaţa învierii nu mai trebuie să stăruim în gânduri de moarte, nici să ne lăsăm paralizaţi de durere sau de teamă. În Isus înviat, fiecare om este invitat să privească mai departe, să-L caute şi să-L mărturisească, pe cel Veşnic viu, cum îndeamnă îngerul prin cuvintele: 'Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Săi şi lui Petru că se duce în Galilea înaintea voastră. Acolo Îl veţi vedea, precum v-a spus'.

Taina învierii, mister al luminii şi al vieţii, este un mister al contemplării prin credinţă, care acţionează prin mijlocirea predicării, a mărturisirii, pe care fiecare om este chemat să-l împlinească pe baza botezului care l-a unit cu Cristos, adevărata Lumină a lumii şi a istoriei. Amin.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 850, Ultimul acces: 2026-09-26 13:23:37

Timp total: 0.05s...

[]:1