Al doilea Simpozion stiințific studențesc și masteral, la Facultatea de Teologie ortodoxă din Arad[2009-05-13]La Facultatea de Teologie ortodoxă din Arad s-au deschis lucrările celui de-al doilea Simpozion național studențesc, sub genericul: 'Sfinții Părinți Capadocieni. Puncte de reper în dinamica Biserică-Societate', la care participă studenți și masteranzi din 7 centre universitare din țară. Manifestările științifice au debutat cu slujba de Te-Deum, oficiată în capela Facultății. În cuvântul său, Preasfințitul Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, a salutat participanții, urându-le bun venit și spor duhovnicesc în urma acestei întâlniri, pusă sub razele Luminii Învierii și a Teologiei Sfinților Părinți Capadocieni. Deschiderea sesiunilor stiințifice de prezentare și dezbatere a referatelor a avut loc în Aula 'Dr. Ilarion Virgil Felea', în prezenta Preasfințitului Timotei, a doamnei rector, Prof. Dr. Lizica Mihut, a părintelui decan, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, a organizatorilor: Paul Krizner și Bogdan Godja, a cadrelor didactice și a studenților. Manifestarea se va desfășura pe parcusul a două zile și va include și vizite la o serie de monumente istorico-bisericești din zona Aradului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 721, Ultimul acces: 2026-07-30 23:02:29
|
Timp total: 0.04s...
[]:1