Mongolia, exemplu de libertate religioasă[2009-05-29]În scrisoarea înmânată astăzi ambasadorului Danzannorov Boldbaatar, Papa Benedict al XVI-lea a numit Mongolia exemplu de libertate religioasă. Pontiful l-a primit astăzi pe acesta și pe alți șapte noi ambasadori, adresându-li-se în grup, dar înmânând fiecăruia câte o scrisoare despre țara reprezentată. În textul pentru Boldbaatar, Sfântul Părinte amintește că constituția Mongoliei, intrată în vigoare în 1992, recunoaște libertatea religioasă ca un 'drept fundamental'.'Acest drept uman fundamental, înscris în constituția Mongoliei și susținut de cetățenii țării ca determinant pentru dezvoltarea deplină a persoanei umane, le permite locuitorilor să caute adevărul, să intre în dialog și să își îndeplinească îndatorirea de a da cult lui Dumnezeu, liberi de orice constrângere', a scris Pontiful. 'Oamenii care practică toleranța religioasă au obligația de a împărtăși înțelepciunea acestei viziuni cu întreaga familie umană, pentru ca toți oamenii să înțeleagă frumusețea unei conviețuiri liniștite și să aibă curajul de a construi o societate ce respectă demnitatea umană.' După ce comunismul a căzut la începutul anilor 1990, primii misionari catolici - un belgian și doi filipinezi - au sosit în Mongolia, unde puțini oameni auziseră de Isus Cristos. Sfântul Scaun a stabilit relații diplomatice cu această țară în 1992. Astăzi Biserica din Mongolia are o prefectură apostolică la Ulan Baton. De regulă prefecturile apostolice reprezintă pasul anterior înființării unei Dieceze. Episcopul Wenceslao Padilla al Congregației Neprihănitei Inimi a Mariei, conduce prefectura, ce înregistrează aproximativ 100 de botezuri pe an. Papa mai scrie despre comunitatea catolică: 'deși încă mică în Mongolia (ea) este dornică să asiste în încurajarea dialogului interreligios, în promovarea dezvoltării, în extinderea oportunităților educaționale și în încurajarea scopurilor nobile ce întăresc solidaritatea familiei umane și care îndreaptă privirea spre acțiunea divinului în lume.' Budismul tibetan este cea mai răspândită practică religioasă din această țară. Patruzeci la sută din populația Mongoliei se declară atee. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 694, Ultimul acces: 2026-07-31 20:43:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1