Copiii misionari sunt gata sa evanghelizeze Cuba - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Copiii misionari sunt gata să evanghelizeze Cuba

[2005-08-05]
Peste 370 de copii și tineri au participat la cel de-al doilea Congres Național al Copiilor Misionari, desfășurat între 29 și 31 iulie în estul Cubei, în orașul Camagüey. Evenimentul a început cu o procesiune în care participanți au primit o statuie de dimensiuni mari a Fecioarei Carității, patroana Cubei. Organizată de directorul național pentru Operele Misionare Pontificale din Cuba, pr. Raul Rodriguez Dago, și de secretarul național pentru Copiii Misionari, Enrique Cabrera Napoles, întâlnirea a oferit participanților ocazia să reflecteze asupra a diferite întrebări, precum de ce sunt ei misionari și care este rolul lor în întărirea operei misionare. A fost și o invitație la descoperirea mai profundă a chemării lui Isus și de implicare a copiilor în activități misionare.

Cardinalul Jaime Ortega Alamino, Arhiepiscop de Havana și președinte al Conferinței Episcopale din Cuba, a trimis un mesaj congresului, invitându-i pe tinerii participanți să persevereze în lucrarea lor misionară, "cu bătrânii sau cu tinerii" și le-a reamintit că "primul loc în care puteți lucra este locul de întâlnire cu copiii de vârsta voastră, de la școală, de la joacă, de la festivități. Ei sunt cei pe care trebuie să îi invitați primii să îl cunoască pe Isus. Sunteți chemați să le spuneți: `Veniți și vedeți cât de bun este Domnul`. Fie ca fiecare dintre Copiii Misionari să devină u apostol pentru ceilalți copii."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1332, Ultimul acces: 2026-04-17 08:18:14