Papa s-a întâlnit cu liderul ucrainean - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa s-a întâlnit cu liderul ucrainean

[2009-06-01]
Papa Benedict al XVI-lea l-a primit astăzi în audiență pe președintele Ucrainei, ocazie cu care a discutat despre necesitatea unității între creștini. Viktor Yushchenko a fost primit de Pontif pentru o audiență de 25 de minute, informează biroul de presă al Vaticanului. După aceasta s-a întâlnit cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, și cu Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relațiile cu statele.
'În timpul discuțiilor cordiale, atenția s-a concentrat asupra situației internaționale', se spune în comunicat. 'S-au constatat cu plăcere bunele relații existente între Ucraina și Sfântul Scaun, precum și perspectivele existente de creștere a colaborării în domeniul cultural și social. Exprimându-se dorința pentru găsirea unor soluții echitabile la problemele existente între stat și Biserică, s-a menționat și contribuția Bisericii Catolice adusă societății ucrainene în domeniul educației în spiritul valorilor creștine și al difuzării lor, precum și importanța dialogului dintre creștini pentru promovarea unității.' Ucraina are peste 46 de milioane de locuitori, majoritatea ortodocși. Sub 10% dintre ucraineni sunt catolici, majoritatea greco-catolici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 755, Ultimul acces: 2026-08-02 03:30:39