Pelerinajul unei comunități catolice române la Lourdes[2009-06-04]Luna mai, închinată Preasfintei Fecioare Maria, s-a încheiat pentru comunitatea catolică română din Roma și Ladispoli cu un pelerinaj la sanctuarul marian de la Lourdes, la care au participat un grup de 150 de credincioși, însoțiți de pr. Iulian Faraoanu, pr. Adrian Chili și pr. Cristinel Doboș. Pelerinajul s-a desfășurat în perioada 29 mai - 2 iunie 2009, credincioșii petrecând două zile în jurul grotei de la Lourdes: 31 mai și 1 iunie, aflăm din relatarea de pe Ercis.ro. Pelerinajul a început în seara zilei de 29 mai, odată cu plecarea celor trei autocare de pelerini.În seara zilei de 30 mai, ajunul Rusaliilor, ajunși la Lourdes, ei au fost întâmpinați de pr. Adrian Stoica, capelan la sanctuar și responsabil cu liturgia, și au luat parte la procesiunea mariană. Programul zilei de 31 mai a cuprins Sfânta Liturghie din cursul dimineții, Calea Crucii și procesiunea euharistică de după amiază. La Sfânta Liturghie din bazilica Sfântul Pius al X-lea, la care au participat peste 20.000 de credincioși, s-a putut experimenta dimensiunea universală a Bisericii, oameni din toate colțurile lumii și vorbind limbi diversificate, nelipsind dintre ele limba română. Prezența multor bolnavi la celebrarea euharistică a stimulat mai apoi la o conștientizare mai mare a valorii suferinței în perspectiva mântuirii. Un alt moment încărcat de emoție sfântă a fost Calea Crucii în aer liber. Drumul anevoios, reprezentarea stațiunilor în mărime naturală, meditația profundă, au constituit elemente utile în unirea cu misterul pătimirii și crucii Mântuitorului. Următoarea zi, 1 iunie, a început cu Liturghia în limba română la biserica din criptă, construită la dorința Fecioarei Maria. După Sfânta Liturghie, împreună cu pr. Mihai Percă, capelan la sanctuar, pelerinii au parcurs drumul sfintei Bernadeta, vizitând locurile care au marcat existența vizionarei. Itinerarul s-a încheiat la grota aparițiilor, acolo unde s-a recitat un mister al Rozariului. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 742, Ultimul acces: 2026-07-31 02:06:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1