Patriarhul ecumenic despre apărarea planetei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhul ecumenic despre apărarea planetei

[2009-06-05]
Nimeni nu este scuzat de la 'indiscutabila obligație' de a proteja planeta, susține Patriarhul ecumenic de Constantinopol. Liderul ortodox a afirmat că schimbările climaterice reprezintă cea mai gravă amenințare pentru toate felurile de viață de pe pământ într-un mesaj pentru Ziua Mondială a Mediului, amintită astăzi în organizarea Programului pentru Mediu al Națiunilor Unite.
Patriarhul Bartolomeu i-a îndemnat pe oameni, 'independent de originile lor religioase, să ia criza ecologică în serios'. 'Astăzi, mai mult ca niciodată, există o obligație indiscutabilă pentru fiecare: aceea de a înțelege că apărarea mediului planetei noastre nu reprezintă idealul romantic al unui mic grup.' Liderul ortodox a susținut că există o legătură directă între protejarea mediului și viața economică și socială. 'Natura este parte creației și are un caracter sacru', a susținut Patriarhul, 'astfel că abuzurile asupra naturii și distrugerea ei reprezintă un sacrilegiu și un act eronat, o sfidare a muncii Dumnezeului Creator'. El a adăugat: 'A îngriji și apăra creația este responsabilitatea tuturor, în mod individual și în mod colectiv.'
Patriarhul ecumenic de Constantinopol a admis că ține de autoritățile politice din fiecare națiune 'să evalueze situația și să propună acțiuni, mijloace și alte norme'. Dar a adăugat că 'responsabilitatea individuală este importantă, nu doar în viața personală și de familie, ci și în funcțiunea oamenilor de cetățeni activi'. Patriarhul a încheiat cu un apel pentru 'un mai profund simț al atenției pentru protejarea naturii și creației'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 696, Ultimul acces: 2026-07-31 01:38:52