In memoriam IOAN PAUL II in Romamia[2009-06-20]Escelentața Sa Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Mons. Francisco-Javier Lozano, la care a participat și Monseniorul Dominique François Joseph Mamberti, delegatul Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea și al Secretariatului de Stat al Vaticanului. La acest moment au participat mulți episcopi, majoritatea episcopi catolici. A fost prezent IPS Nifon, Mitropolit ortodox de Târgoviște, și de asemenea mulți reprezentanți ai ordinelor și congregațiilor călugărești din țară, mulți membri ai corpului diplomatic din București și multe alte personalități ale vieții culturale din București.La biserica Sfântul Iosif, Catedrala Mitropolitului Ioan Robu, unde a avut loc un Concert simfonic cu piese din Haydn, Bach, Mozart, interpretat cu multă măiestrie și apreciat de persoanele oficiale și credincioșii care au participat la acest moment. Joi, 8 mai 2009, în holul clădirii mari a Patriarhiei s-a făcut inaugurarea expoziției aniversare În bucuria întâlnirii în lumina Învierii - 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, la București. Au fost prezenți Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu vicarii săi, un sobor de mitropoliți ortodocși, episcopi și preoți. Din partea catolică a fost prezent Nunțiul Apostolic, Mitropolitul Ioan Robu, Președintele Conferinței Episcopale, Monseniorul Mamberti și o serie de episcopi ai Bisericii Romano-Catolice, respectiv Greco-Catolice. IN Aula Mare a Patriarhiei care poartă numele Teoctist Patriarhul, unde, în prezența Președintelui Traian Băsescu, a d-lui Mircea Geoană, a d-lui Adrian Năstase, a d-lui Petre Roman, a d-lui Theodor Paleologu, Ministrul culturii și cultelor, a Secretarilor de stat Lemeni, Cazaban ș.a.., s-a proiectat un film cu vizita Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, în perioada 7-9 mai 1999, un film comentat și proiectat de către Trinitas TV. Preasfințitul Episcop Vicar Patriarhal Ciprian Câmpineanul, a vorbit despre importanța vizitei Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea în România. Preasfinția Sa a arătat că sunt trei aspecte pozitive: 1. primul este acela că un Suveran Pontif a dat mărturie de originea apostolică a creștinismului românesc, 2. în al doilea rând a amintit expresia celebră România - Grădina Maicii Domnului, care vorbește despre rolul cultural pe care poporul român îl are prin tradiția lui, 3. și în al treilea rând, deschiderea ecumenică față de Biserica Ortodoxă Română concretizată prin oferirea de lăcașuri de cult în Occident de către Episcopul Romei, pentru a susține misionarismul Ortodoxiei românești. II. Monseniorului François Joseph Dominique Mamberti, delegatul Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea, care, între alte idei, a afirmat că reînnoiește recunoștința vie a Papei cu privire la această vizită. Prima țară ortodoxă care l-a primit pe Papa, mănăstirile, persoanele rugătoare și bisericile pline de icoane, sunt o mărturie a unei credințe trăite. De asemenea a fost remarcată dorința vie de colaborare: după un lung drum parcurs separat, Papa a considerat că este timpul să se colaboreze, să se fie împreună. Ca răspuns la această vizită, în 13 septembrie 2002, Patriarhul Teoctist a vizitat Roma, moment în care Papa l-a asigurat de toată colaborarea și rugăciunea, spunându-i că invocă asistența Spiritului Sfânt pentru a ajuta, în contextul unității. S-a realizat un schimb cultural intens, cum ar fi studenții ortodocși plecați la Roma pentru studii de doctorat și de licență și alte asemenea schimburi, în așa fel încât împreună să poată apăra izvoarele și valorile creștine din Europa. Catolicii sunt alături de frații lor ortodocși în rugăciune III. Președintele Traian Băsescu, a spus că este o vizită unică pe plan ecumenic și o vizită istorică pentru națiunea noastră: Papa Ioan Paul al II-lea ne-a îmbrătișat, ne-a vorbit limba și ne-a sărutat pământul. Această vizită a reprezentat confirmarea vocației europene a României, prin istorie și prin cultură. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un mare prieten care a înțeles dificultățile trecute ale țării noastre și a întărit-o în speranța pentru viitor. Vizita sa a fost o întâlnire dintre credința creștină și cultura europeană. IV. Înalt Preasfințitul Mons. Ioan Robu: Excelența Sa a subliniat două aspecte: înalta considerație pe care Papa a avut-o față de neamul românesc creștin și de asemenea, cele două valori comune, 1. Martirii 2. Sfintele Sacramente. Avem același Cuvânt al Domnului, avem aceleași Sacramente - sunt cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea, sunt și cuvintele noastre. Să păstrăm deci drumul păcii, al rugăciunii împreună. V. Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit foarte frumos, spunând că încearcă două sentimente, 1. recunoștință 2. speranță: Vizita Episcopului Romei a marcat relația dintre catolici și ortodocși pe plan internațional, este prima vizită într-o țară majoritar ortodoxă, o vizită istorică ce a deschis porți către alte țări cum ar fi Georgia, Grecia, Ucraina, care au fost vizitate ulterior. Excelența Sa a arătat că Biserica Ortodoxă Română este latină ca și origine etnică și este o Biserică deschisă dialogului internațional. De asemenea, a afirmat că în România se află cea mai bine organizată Biserică Catolică dintr-o țară majoritar ortodoxă. A fost o vizită ecumenică, dar și o vizită pastorală pentru Biserica Romano-Catolică și pentru Biserica Greco-Catolică din România, cu multă prietenie și cu mult respect reciproc. Personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea a fost un dar pentru întreaga creștinătate, a fost un Apostol al păcii, un Misionar al libertății. Avorbit despre importanța spiritualității ca dimensiune a vieții umane, despre cultura vieții, o constantă a activității Papei Ioan Paul al II-lea, Suveranul Pontif fiind un promotor smerit al pocăinței prin miza reconcilierii și a reînnoirii spirituale. Papa, ca și prieten al României, a oferit un semn de speranță și de bucurie în lumina Învierii, ceea ce este un simbol de apropiere și de colaborare între diferitele confesiuni creștine. Patriarhul Ortodox al României a concluzionat: Putem spune că Papa a influențat și aderarea la NATO, dar a avut o influență pozitivă mai cu seamă în detensionarea relațiilor între ortodocși și greco-catolici care existau în timpul acela, deși nu au fost rezolvate toate problemele. VI. Andrea Riccardi, profesor de istorie contemporanăla o Universitate din Roma, și fondator al Comunității SantEgidio, care a făcut mai întâi o alocuțiune și după aceea a prezentat o carte care se numește Convivere (Despre civilizația conviețuirii). El a spus că istoria are o dimensiune spirituală în care se înscrie și acest eveniment. Biserica este mama noastră spirituală - spunea Papa Ioan Paul al II-lea, de fapt, această vizită a fost o punte de legătură pentru că avem atâtea aspecte care ne unesc, avem un martiriologiu comun. A amintit despre Cardinalul Todea,simbolul prezenței eroice a acestei Biserici Greco-Catolice, cel care, asemenea bătrânului Simeon, a venit la București pentru a primi dezlegarea. Au fost amintiți de asemenea părintele Cleopa, părintele Stăniloae, monahul Steinhart, Mircea Eliade ș.a. S-a vorbit despre forța spirituală a României, forța spre unitate într-o țară care a îndurat multe opresiuni, dar sămânța sfântă i-a rămas. A vorbit și despre întâlnirea pregătitoare - premergătoare acestei vizite a Sfântului Părinte, care s-a desfășurat la sfârșitul lunii august, începutul lui septembrie 1998, și a fost organizată de Comunitatea SantEgidio la București: Cele două biserici s-au iubit în 1999 și au strigat împreună: UNITATE! Profesorul Riccardi ne-a invitat pe toți să reflectăm cum păstrăm acum moștenirea vizitei istorice din 1999, ce facem ca roadele acestei vizite să poată fi valorificate. Trecând la situația actuală, a arătat că, actualmente, peste 850.000 de români muncesc în Italia, peste 100.000 de italieni sunt activi în România în diferite întreprinderi sau societăți, ș.a. Sunt peste 300 de zboruri pe săptămână, care leagă România de Italia și reciproc. Sunt peste 100.000 de copii care s-au născut în Italia din părinți români. Putem spune că problema care se pune în prezent este însoțirea emigranților și solidaritatea cu aceștia. Moștenirea acestei vizite din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea este de fapt zidirea, construirea unității europene, nu doar la nivel ecumenic, ci și spiritual. O putem numi vizita prin care s-a încheiat o iarnă lungă, dar care a însuflețit unitatea Europei. Amintirea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea și întâlnirea lui cu Patriarhul Teoctist să ne îndemne să visăm o unitate în Europa, pentru ca moștenirea lăsată să poată fi valorificată și să ne împlinim fiecare datoria noastră. Vizita din 1999 nu trebuie să mai fie doar o amintire, ci să reprezinte zorii unui nou anotimp. VII. Mitropolitului Nifon, de Târgoviște, a vorbit despre vizita Papei Ioan Paul al II-lea ca un semn de speranță și deschidere, începutul unei noi relații între Biserici. Puterea sa s-a manifestat printr-o adâncă smerenie, un om al rugăciunii, un om al pocăinței, un om al reconcilierii și un om al unității Aceeași Evanghelie a inaugurat o nouă etapă ecumenică între Occident și Orientul creștin. Mitropolitul a spus că al II-lea mileniu creștin a început cu o ruptură și s-a încheiat cu acest semn al unității și al speranței, vizita în România a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. România este punte între Occident și Orient - spunea Papa, deci un echilibru între Evanghelie, cultură și națiune. Referindu-se la modul de adresare al Sfântului Părinte, a subliniat faptul că a vorbit limba noastră, dar a folosit o altă ecleziologie și o altă teologie, o altă terminologie. Edificarea României este legată de procesul de unitate, spunea Papa Ioan Paul al II-lea Mitropolitul Nifon le-a rostit în fața întregii adunări și sunt multe aspecte cu care chiar persoanele din interiorul Bisericii nu sunt de acord. Este vorba despre o nouă tipologie, o nouă lectură a spiritului din anul 1054 și a condițiilor acestuia. Istorica vizită a avut caracter ecumenic, dar și aspecte pastorale, redescoperirea chipului lui Hristos în celălalt, cum spunea Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea. Bucuria întâlnirii și comuniunea sunt încă imperfecte - spunea Patriarhul Teoctist despre sentimentele care îi animau în acele zile: pe de o parte era bucuria întâlnirii dintre ei, pe de altă parte îi îndurera faptul că încă nu era comuniunea totală, pentru a putea celebra împreună. - Ruptura Bisericii lui Hristos din anul 1054 nu mai are rațiune să existe, datorită evoluției dialogului teologic și prin existența altor mijloace teologice. Unirea nu se face după un model de unitate din trecut, unitatea nu înseamnă uniformitate sau globalizare. Mitropolitul a spus : Papa Ioan Paul al II-lea a fost un adevărat ambasador al României și în cadrul Europei și în lume. Lumea noastră are nevoie de martori ai unității. Este Pontiful care a dăruit Bisericii o mare deschidere spre problemele contemporane (și aici a citat din Orientale Lumen), el a dorit să sporească Domnul adâncirea frățietății creștine. VIII.Theodor Paleologu, Ministrul culturii și cultelor, care a făcut o prezentare a cărții d-lui Andrea Riccardi, Convivere, o carte de teologie politică și relații internaționale. A arătat că trebuie să vedem ceea ce ne unește și să punem deoparte ceea ce ne desparte. A vorbit despre laicitatea pozitivă, care poate influența pozitiv societatea și mișcarea unității, despre rolul providenței divine în istoria Bisericii acest om, Papa Ioan Paul al II-lea, care manifestă forța Providenței, forța slăbiciunii, fiind un îmblânzitor de fiare - așa cum îl numea Sorin Dumitrescu. Patriarhul Teoctist îi povestea ministrului Paleologu o întâmplare: în anii 1990 și-a pus întrebarea dacă nu ar fi mai bine să se retragă sau dacă trebuie să rămână pe Scaunul Patriarhal, și atunci, spunea, m-am rugat, am cerut și am așteptat un semn, dar semnul nu a venit decât mai târziu, a venit prin vizita Papei Ioan Paul al II-lea în 1999. Prof. Andrea Riccardi a mai rostit câteva cuvinte despre cartea Convivere, al cărei autor este,despre tendința de globalizare prin occidentalizarea Europei, tendință care nu este cea mai bună, pentru că civilizația de mâine este o civilizație a trăirii împreună, în care fiecare are ceva de dat și are ceva de luat. Dacă nu se reușește o conviețuire pașnică, atunci vom asista la un șoc între națiuni și între religii. În acest sens, a dat exemplul Papei Ioan Paul al II-lea, care a fost mare maestru al trăirii împreună. Suveranul Pontif a inițiat și întâlnirile de la Assisi, când s-au putut face rugăciuni împreună de către toate confesiunile și religiile mari ale lumii, fără confuzie și păstrând fiecare propria individualitate. Avem nevoie de creștini care să dea un suflet istoriei. Profesorul a încheiat prin cuvintele: Întâlnirea dintre cei doi remarcabili Bătrâni este un model de întâlnire pentru fiecare dintre noi și pentru noi toți. Patriarhul Daniel, gazda manifestării, care a reluat câteva idei din prezentarea cărții d-lui prof. Andreea Ricardi. A spus că Uniunea Europeană este spațiul lipsit de hegemonie națională și politică, a citat pasaje din lucrarea Convivere și apoi le-a comentat. După aceea, a propus să se organizeze, împreună cu Comunitatea SantEgidio și alte instituții, o dată la doi ani, colocvii sau seminarii pe teme de actualitate. De asemenea, a spus că dimensiunea valorilor creștine trebuie să fie luată în serios de către toți și apoi a mulțumit lui Dumnezeu pentru vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România. Patriarhul a exprimat ideea că se repetă acum acea atmosferă de unitate și de frumusețe de atunci, din 7-9 mai 1999. A mulțumit cu recunoștință vorbitorilor și celor prezenți la București pentru ca să poată aduce împreună un omagiu protagoniștilor evenimentelor din mai 1999. În încheierea întâlnirii, la fel ca la început, s-a cântat troparul Hristos a Înviat, A urmat de binecuvântarea Patriarhului, moment după care toți cei prezenți am fost invitați la binecuvântarea sălii Conventus, în care Patriarhul Teoctist și Papa Ioan Paul al II-lea au semnat un mesaj de pace adresat țărilor din fosta Iugoslavie, pentru pacea acelor zone. În această sală s-a așezat o placă metalică memorială, în amintirea acelei vizite s-a la sfințit acesta plăci a la binecuvântarea ei cu apă sfințită de către Patriarhul Daniel și de Mitropolitul Ioan Robu. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a condus apoi întreaga delegație catolică prin Palatul Patriarhiei.S-au vizitat și alte săli, interesant este faptul că toate denumirile sălilor sunt în limba latină, pentru că, așa cum a subliniat Patriarhul în alocuțiunea sa. Biserica Ortodoxă Română este pe fondul unui popor latin, dar îmbracă o tradiție răsăriteană. După aceste momente de vizită, cu multe explicații și detalii asupra clădirii Patriarhiei (care a fost Sediul Parlamentului, dar fiind o clădire construită pe teritoriul Patriarhiei a revenit proprietarului de drept, cu colaborarea factorului politic), Invitați la o masă cordială, la care, desigur, a avut ocazia să discute 1. cu înalții Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe 2. cu reprezentanți ai Comunității SantEgidio 3. cu alte persoane oficiale 4. cu reprezentanți ai Guvernului și alți invitați. Putem spune că într-adevăr a fost o zi de comuniune, o zi foarte plăcută, o zi în care a bătut un vânt de primăvară aici, la București, o zi foarte însorită, o zi luminoasă și înăuntru și afară, o zi în care mi se pare că spiritul Papei Ioan Paul al II-lea, acel vânt de unitate, l-am simțit cu toții și strângerile cordiale de mână, îmbrățișările frățești de la încheierea mesei de prânz parcă subliniau mai mult această foarte plăcută atmosferă ecumenică autentică și frățească între cele două mari Biserici naționale, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Catolică. A urmat o vizită la Președenție, unde s-a dorit de asemenea să se marcheze momentul împlinirii a 10 ani de la prima vizită a unui Pontif Roman în România Sâmbătă, 9 mai, la ora 9, este programată celebrarea unei Sfinte Liturghii în cimitirul Bellu, acolo unde ne aducem aminte că Papa s-a rugat în ziua de 8 mai 1999, aducând un omagiu Episcopilor greco-catolici mărturisitori și martiri în timpul comunismului, 1. Preasfințitul Episcop Iuliu Hossu, Episcopul de Cluj-Gherla, întâiul purpurat al neamului românesc, 2. Episcopul Vasile Aftenie, Episcopul Auxiliar de București, 3. Episcopul Ioan Bălan, Episcopul de Lugoj care se află de asemenea în această zonă a cimitirului Bellu, dimpreună cu mulți alți monseniori, prelați și preacucernici preoți ai Bisericii Greco-Catolice, care sunt înmormântați în acest cimitir. La Patriarhie, s-a celebra un parastas de pomenire în memoria Patriarhului Teoctist, cu un cuvânt de învățătură ținut de către Mitropolitul Bucureștiului, IPS Ioan Robu, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La Nunțiatura Apostolica au avut loc discuții cu reprezentantul Sfântului Scaun și cu Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Mons. Francisco-Javier Lozano. Florentin Crihălmeanu Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca în aceste frumoase zile de primăvară, puternic luminate de bucuria Învierii, dar și de soarele luminos, să dăruiască zile de soare, de lumină tuturor sufletelor creștine autentice care luptă și doresc unitatea între creștini și unitatea între Biserici. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu să aducem mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt, pentru ca toți să fie una, precum tu, Părinte în Mine și Eu în Tine, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis! Amin. Dr. Gheorghe P. Budau Filiala MedicilorCatolici Deva Sursa: Dr. Gheorghe P. Budau Contor Accesări: 683, Ultimul acces: 2026-08-01 13:49:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1