Campusul Vara împreună Târgu Ocna 2009[2009-06-30]Surorile din cadrul Congregației 'Slujitoarele Preacuratei' de Parma, comunitatea din Târgu-Ocna, împreună cu tinerii membri și simpatizanți ai Acțiunii Catolice, au organizat în perioada 25-27 iunie 2009 campusul 'Vara Împreună 2009', pentru copiii parohiei romano-catolice din localitate, informează Ercis.ro. Tema campusului din acest an a pornit de la cunoscutul desen animat 'Sabia din stâncă'. Activitățile s-au desfășurat în curtea și în clădirea mănăstirii surorilor din Târgu Ocna. La campus s-au înscris inițial 22 de copii, pentru ca în final să participe 69.Program zilnic a inclus în toate cele trei zile un moment de rugăciune, urmat de citirea pe roluri a scenetei 'Sabia din stâncă' și aprofundarea fragmentului citit, concluzionându-se cu cateheza. Copiii erau apoi împărțiți în cinci grupe pe categorii de vârstă și repartizați prin rotație la cele cinci ateliere: muzică-dans, cântece, brățări, jocuri și lucru manual. A urmat o pauză de prânz după care se continua până seara, ziua încheindu-se cu participarea la rugăciunea rozariului și Sfânta Liturghie în biserică. În a doua zi a campusului copiii au urcat, pe jos, pe Muntele Măgura. Drumul, deși anevoios, a devenit mai puțin obositor însoțit fiind de meditarea drumului parcurs de Isus pe Golgota. Sus pe munte au fost continuate activitățile. Din program nu a lipsit vizionarea desenului animat 'Sabia din stâncă'. Copiii s-au amuzat cu plăcere de situațiile din film și au încercat prin comportamentul personajelor să distingă binele de rău, adică să asculte de cei mari și de Dumnezeu. Jocurile, dansul, muzica și muncile manuale, condimentate cu multă voie bună și educație religioasă, au constituit rețeta de succes a celui mai reușit campus de până acum din parohia romano-catolică Târgu-Ocna, scrie la finalul corespondenței Lucia Palău, animator al campusului. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 752, Ultimul acces: 2026-08-01 05:15:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1