Ședințe preoțești în trei protopopiate din Arhiepiscopia Iașilor[2009-08-27]La sediul Protopopiatului Darabani a avut loc luni, 24 august 2009, întrunirea lunară a preoților, în cadrul căreia pr. Ciprian Hapliuc, de la parohia Comănești, a prezentat tema Participarea tinerilor la activități bisericești. S-au adus în discuție, de asemenea, activitățile desfășurate de preoții parohi cu tinerii pe perioada vacanței de vară, proiectul Hristos împărtășit copiilor, precum și alte aspecte administrative. Ieri, 25 august 2009, a avut loc ședința preoților din Protopopiatul Pașcani. Pr. Octavian Pantelimon, de la parohia Blăgești, a prezentat tema Criza spirituală și criza economică în contextul societății de astăzi, explicând preoților prezenți câteva dintre particularitățile crizei economice. S-a concluzionat că această criză morală declanșează și criza din familie. S-a vorbit despre criza de astăzi, prin împătimirea oamenilor cu atâtea păcate grele. Am discutat, de asemenea, despre dezechilibrul moral, care duce, de cele mai multe ori, la suicid, a spus pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Pașcani. La final s-au adus în discuție probleme administrative, s-a făcut cunoscut modul de distribuire a Fondului Păstorul cel Bun și s-a recomandat preoților să binecuvinteze începutul de an școlar. La sediul Protopopiatului Săveni a avut loc ieri ședința lunară cu preoții. Tema conferinței s-a intitulat Valoarea vieții liturgice în societatea de astăzi și a fost prezentată de pr. Dumitraș Cristian de la parohia Miron Costin - Vlăsănești. În cadrul întrunirii s-au prezentat diferite informări de la Patriarhia Română și de la Centrul Eparhial Iași. S-a făcut o informare cu privire la salarizarea preoților debutanți, care pot opta între un salariu minim sau maxim. De asemenea, s-a vorbit despre examenul de capacitate preoțească, care va avea loc anul acesta între 17-18 septembrie 2009, dar și despre alte probleme administrative, a declarat pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 821, Ultimul acces: 2026-07-30 11:00:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1