Rafael Arnaiz Baron - un exemplu pentru tinerii nehotărâți[2009-10-06]Papa Benedict al XVI-lea va prezida duminică, la Roma, în Piața San Pietro, la ora 10, Sfânta Liturghie de proclamare a cinci noi sfinți. Printre aceștia se numără călugărul Rafael Arnaiz Baron, oblat al ordinului cistercian, care a trăit în secolul trecut. Tânăr exuberant, plin de viață, inteligent și strălucit la studii, părea inițial destinat unei cariere promițătoare, dar, alimentat de o puternică dorință interioară, a ales viața monastică, aflăm de pe situl Radio Vatican. Călugărița Augusta Tescari, trapistă și postulatoare a cauzei de canonizare, a trasat profilul călugărului născut la Burgos, în Spania.'Este cel mai tânăr din rândul celor cinci noi sfinți, care vor fi canonizați duminica viitoare. A murit la 27 de ani, și a trăit în secolul XX, astfel că nepoții lui vor participa la canonizare. Aparținea unei familii cu bunăstare; student la arhitectură, la Madrid, a întrerupt studiile pentru a intra în mănăstirea trapistă din San Isidro de Duenas, dar după patru luni de noviciat s-a îmbolnăvit de o formă foarte gravă de diabet, și a fost nevoit să se întoarcă în familie. A revenit de patru ori în mănăstire, și tot de atâtea ori a fost nevoit să renunțe, din cauza acutizării bolii. Ultima oară când s-a întors în mănăstire, a avut o criză puternică și a murit în comă diabetică, pe 26 aprilie 1938'. Sora Tescari a arătat că 'Rafael a fost descoperit datorită scrierilor sale, în sensul că scria cu multă ușurință și a lăsat numeroase scrisori și jurnale spirituale. Când a murit, toți au recunoscut că a fost un călugăr foarte bun, chiar dacă a doua sa revenire în mănăstire a fost ca `oblat`, adică frate fără voturi, căci nu putea urma cu strictețe Regulamentul. Dar el a acceptat această condiție destul de umilitoare, de loc ultim, interesându-l doar să poată urma propria vocație monastică. În scrieri apare pe deplin spiritualitatea lui, simplă dar foarte profundă; o experiență a măreției lui Dumnezeu, a bunătății și milostivirii sale. Rafael avea, de asemenea, o mare devoțiune pentru Maica Domnului'. Sora a mai explicat cum trebuie privită astăzi figura acestui sfânt: 'Avea tot ce-și putea dori în viață, căci aparținea unei familii cu multă bunăstare, dar a ales în mod liber vocația la viața consacrată în mănăstire, urmându-și vocația până la capăt, cu o tenacitate și cu o hotărâre care astăzi par destul de incredibile, căci tinerii de astăzi nu reușesc să se decidă nici pentru căsătorie, nici pentru viață consacrată și le este teamă să ia o hotărâre. De aceea, aș spune că primul aspect care impresionează la Rafael este tocmai capacitatea de decizie în a-l urma pe Isus în orice condiție, capacitate care îi venea de la Dumnezeu. Apoi, iubirea sa extraordinară pentru Euharistie, pentru adorația Euharistică și pentru Maica Domnului, cu care vorbea cum se vorbește cu o mamă, și pentru Isus, cu care vorbea ca unui prieten, depinzând tot timpul de ei'. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 936, Ultimul acces: 2026-07-30 09:35:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1