Pilda Semănătorului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Pilda Semănătorului

[2009-10-10]

pr. Olimpiu Todorean

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Gerard, care era croitor înainte de a intra în mănăstire, atunci când lucra - spune povestea - la fiecare împunsătură exclama. 'Doamne, te iubesc, salvează un suflet!'. Şi Sfânta Tereza a Pruncului Isus, în ultimii ani de viaţă, atunci când boala s-a agravat, murmura: 'Isuse, acest pas îl ofer pentru un misionar care, departe, în lume, trebuie să vestească Evanghelia şi nu reuşeşte. Ajută-l tu,! Doamne'.

Aceste exemple şi multe altele, care se pot lua din vieţile sfinţilor, ne reamintesc că noi, toţi, putem şi trebuie să fim semănători de multe rugăciuni, în particular acele mici, scurte, numite jagulatorii.

Natural, dacă în interiorul sufletului nostru nu există un izvor pur şi cristalin, adică izvorul credinţei, speranţei şi carităţii nu pot să vină afară jeturi de apă sau aceste invocaţii cunoscute cum ar fi: 'Doamne, ajută', 'Doamne, acela pe care-l iubeşti este bolnav', 'Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului', 'Isuse, Fiul lui David, miluieşte-mă' şi atât de multe alte rugăciuni, simple, uşoare, arătate de părinţii noştri, de cărţi sau pe care le putem inventa spontan noi înşine, împinşi de iubire. Dacă vom face astfel chiar dacă vin ani peste ani, dacă părul se albeşte şi puterile scad şi vin peste noi bolile, zilele noastre la fel ca multe alte câmpuri presărate cu rugăciuni, cu seminţe bune şi divine.

Ar fi frumos să-l imităm pe bunul Dumnezeu sau pe Domnul Isus-Dumnezeu întrupat, în misiunea sa de semănător, fiind şi noi buni semănători, potrivit şi pericopei evanghelice de astăzi. Dumnezeu seamănă întotdeauna, acesta fiind serviciul lui, am putea spune. Dar el nu a însămânţat numai atunci când Isus în mod fizic a fost pe pământ şi a vorbit şi acţionat, ci şi astăzi El continuă să acţioneze, împrăştiind seminţele binelui peste tot.

Domnul Dumnezeu seamănă şi, dacă ciuleşti urechea şi inima ta este disponibilă, ascultă, este Domnul care vrea să-ţi spună ceva, pentru că nimic nu este din întâmplare, ci totul face parte dintr-un plan divin al Providenţei. Dumnezeu este semănătorul care continuă să semene.

Şi sămânţa este întotdeauna bună, aşa cum, de altfel, este şi intenţia bună a semănătorului. Dacă vreo sămânţă nu produce, sau nu produce mult, sau nu produce întotdeauna, este pentru că inima omului este pământ bătut, este între pietre sau între spini, aşa cum a explicat şi Isus în Evanghelie.

De aceea, aşa cum şi Dumnezeu îşi face meseria în orice circumstanţă, şi noi să căutăm să-l imităm, semănând aceste scurte dar însufleţite rugăciuni care ne fac să trăim nu pe câmpii, ci pe înălţimi şi între stele acolo unde suntem destinaţi să trăim.

Iubiţi credincioşi,

Să ne asumăm, începând de astăzi, cel puţin trei îndatoriri:

1. să primim Cuvântul lui Dumnezeu în pământ optim pentru ca să dea rod însutit în noi;

2. să colaborăm cu Domnul, semănând fără încetare şi noi în sufletul nostru;

3. să-l imităm pe Tatăl ceresc, să semănăm şi noi cuvântul său şi iubirea sa în sufletele atâtora pe care îi întâlnim în drumul vieţii noastre.

De ce trebuie să semănăm Cuvântul Domnului? Pentru că el este benefic precum ploaia (Is. 55, 10), este puternic precum ciocanul pe fierul înroşit (Ieremia 23, 29), este pătrunzător precum o spadă cu două tăişuri (Evrei 4, 12)

Şi avem atât de multe ocazii, mult timp şi multe persoane: rude, vecini, colegi... Dacă am fi buni semănători, dacă am avea mereu la noi sămânţă de rezervă, dacă nu am fi avari, neglijenţi, leneşi, vom găsi multe posibilităţi să împrăştiem seminţe spirituale în jurul nostru sau cel puţin dând mărturie cu propria viaţă despre Evanghelie! ... Şi astfel îl imităm pe Dumnezeu care continuă să acţioneze şi să vorbească pe pământ şi în inima fiecărui om.

Să nu pierdem nici o ocazie de a spune şi a face binele. Din păcate, noi ocaziile le irosim, sau le utilizăm contrar, spunem şi facem răul, servindu-ne viciilor şi egoismului nostru. Fecioara Maria a spus la Fatima că multe suflete se pierd pentru că nu este cine să se roage şi să se sacrifice pentru ele, dar noi am putea adăuga că multe suflete merg în infern pentru că nu este cine să le spună lor un cuvânt bun, să le dea un sfat, să-i mângâie, să-i îndrepte, să le ierte vătămările, să le îndrepte greşelile. Aţi recunoscut în aceste cuvinte, poate, faptele milei sufleteşti.

În concluzie, trebuie să semănăm continuu seminţe bune în sufletele noastre şi în jurul nostru, prin rugăciuni, în special scurte şi fierbinţi, prin cuvinte şi prin fapte. Numai astfel ne putem aşeza pe urmele lui Dumnezeu. Într-un oarecare sens îl ajutăm astfel pe Dumnezeu să împrăştie seminţe supranaturale printre oameni pentru ca acestea să producă roade. Că Dumnezeu caută colaboratori este şi faptul că Isus a chemat pe apostoli dându-le lor misiunea de: 'a merge în toată lumea şi a predica Evanghelia oricărei făpturi'.

Domnul ne cere, deci, ajutorul. Să nu fim muncitori trândavi, ci să continuăm a semăna binele: ceva tot va înflori şi va da rod. Amin.

Pilda Semănătorului
pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic

Deseori cuvântul omului joacă un rol important în viaţa fiecărei persoane. Nu o singură dată doar un simplu cuvânt adresat cu afecţiune, în timpul suferinţelor, al experienţelor neplăcute sau disperării poate să constituie un balsam binefăcător pentru sufletul îndurerat şi să rămână spre amintire pentru mulţi ani.

Cuvântul atotputernic al lui Dumnezeu nu poate fi comparat cu nimic. «Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi a spiritului», - spune Sfânta Scriptură (Evrei 4, 12). Sfântul Pavel numeşte cuvântul lui Dumnezeu «Sabie spirituală»(Efeseni 6, 17).

Iată un om tânăr care se numea Saul mergea din Ierusalim spre îndepărtatul Damasc, pentru a-i prinde şi a-i pedepsi pe creştini cu moartea. Pe drum i-a apărut pe neaşteptate o lumină cerească şi a auzit cuvintele: «Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?»(Fapte 9, 4). Cuvintele lui Isus au schimbat sufletul, inima şi întreaga viaţă a lui Saul. Din cel mai aprig duşman al creştinilor a devenit 'Vasul cel ales', rămânând posterităţii marele Apostol Pavel.

Isus Hristos trece pe străzile oraşului şi vede un om, numit Matei, care şedea într-un loc de unde aduna dările poporului. Isus i-a spus: «Vino după Mine» (Matei 9, 9). Matei a renunţat la serviciul său de vameş, la casa, rudele şi prietenii lui şi a devenit Apostolul lui Hristos. Scurtele cuvinte: 'Vino după Mine' au schimbat complet viaţa lui Matei.

Şi altă dovadă a puterii Cuvântului: în Betania, un om mort de patru zile se afla în mormânt. Isus Hristos S-a apropiat de mormânt şi a strigat cu voce puternică: «Lazăre, ieşi afară»(Ioan 11, 43). Lazăr cel mort a înviat şi a ieşit afară din mormânt. Cât este de puternic Cuvântul lui Dumnezeu!

În ziua Coborârii Spiritului Sfânt, Petru a predicat prima dată în viaţa lui Cuvântul lui Dumnezeu şi trei mii de ascultători s-au botezat, au devenit discipoli ai lui Hristos (Fapte 2, 41). Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu a dobândit lumea pentru Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu are o asemenea putere, încât acesta chiar şi pe cei mai mari păcătoşi îi cheamă la penitenţă, convertire şi sfinţenie.

Se poate naşte întrebarea: 'De ce în aceste timpuri nu putem vedea în jurul nostru reuşita predicării Evangheliei, Căci în fiecare duminică şi sărbătoare în biserici se citeşte şi se predică Cuvântul lui Dumnezeu. Predicatorii explică cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul radioului, al televiziunii şi totuşi de ce nu este vizibilă influenţa personală a Cuvântului asupra vieţii creştinilor? De ce mulţi creştini se opresc doar la suprafaţa sensurilor Cuvântului şi nu ajung să-L trăiască ? Pentru că multe milioane de creştini nu permit Cuvântului lui Dumnezeu să pătrundă în inima lor. În pericopa de astăzi Isus explică că sămânţa, Cuvântul lui Dumnezeu, cade lângă drum sau pe pietre, sau printre spini şi tocmai de aceea nu poate să fructifice. Există trei categorii de ascultători, care nu se folosesc de cuvântul lui Dumnezeu.

În primul rând, sunt creştinii nepăsători. Aceştia sunt aceia care au ascultat atent în Biserică Evanghelia şi cuvântul predicării, dar se gândesc imediat la altceva. Ei nu se interesează de problemele care privesc sufletul şi viaţa eternă. Ignoranţa nu aduce foloase sufletului.

Există creştini cu inima împietrită şi rece, asemănători cu solul pietros, în care sâmânţa cuvântului lui Dumnezeu nu poate prinde rădăcini.

Sunt creştini cuprinşi aşa de mult de grijile acestei lumi, încât nu se mai gândesc la viaţa spirituală, nu se mai gândesc la nemurirea sufletului.

Mai există însă şi suflete, care «cu inimă curată şi bună ascultă cuvântul, îl păstrează şi fructifică întru răbdare»(cf. Luca 8, 15), iar într-o astfel de categorie de ascultători ai cuvântului lui Dumnezeu suntem datori să ne aflăm şi noi. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie meditat, trebuie primit în inimă şi trebuie trăit. În primele secole ale creştinismului, credincioşii se grăbeau să participe la serviciile divine şi ascultau cu bucurie predicile, care ţineau uneori un timp îndelungat. În timpurile noastre predica, care nu ţine mai mult de cincisprezece minute, deja este prea «lungă», iar ascultătorii privind la ceas devin nerăbdători aşteptând momentul final rostit de preot: «Amin».

Apostolul Iacob ne oferă următoarea învăţătură: «Faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale: s-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era» (Iacob 1, 22-24). Să nu uităm, Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, este scris pentru fiecare dintre noi. Ascultând predicile, suntem datori să ni le însuşim propunându-ne să facem totul pentru binele nostru sufletesc.

Vestitul general francez Bernel fusese crescut păgâneşte. El era deja colonel când îşi făcu întâia cuminecare; din acel moment fu creştin de toată lauda şi se cuminecă în fiecare zi. Într-o adunare militară povesti cele ce urmează: 'Fiind colonel în garnizoană la Montpellier, am fost invitat să cinez la Excelenţa sa Episcopul. După cină am avut o întrevedere cu el. I-am spus că încă nu mi-am făcut prima cuminecare. Episcopul se însărcină să-mi dea instrucţia necesară, să mă pregătească şi să-mi dea Preasfântul Sacrament. În acea zi am luat hotărârea de a mă cumineca în fiecare zi. Şi mulţumită Domnului, n-a trecut nici o zi de atunci, fără să mă fi cuminecat; şi eu atribui acestor cuminecări succesul pe care Dumnezeu mi-l dă în faptele mari ce le întreprind. Aş vrea să-mi descoper secretul lumii întregi, ca să îndemn şi pe alţii să facă la fel.

Şi ce trebuie pentru aşa ceva? Să fii în statul graţiei... Şi nu e, oare,convenabil să trăieşti în statul graţiei? Şi dacă din întâmplare, ai făcut o greşală, n-ai la îndemână tribunalul penitenţei, nefiind acesta stabilit decât numai pentru aşa ceva? E o mare greşală să crezi că ai făcut mai bine un lucru, pentru că-l faci rar'.

Hristos ne învaţă: «Fericiţi cei, care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el» (Luca 11, 28). Dumnezeu i se adresează Profetului Ieremia spunându-i: «Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan, care sfărâmă stânca» (Ier. 23, 29). Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea unui foc mistuie în suflete răutatea şi îndeamnă spre părere de rău, spre convertire. Cuvântul lui Dumnezeu, ca un ciocan sfarmă stânca viciilor dătătoare de păcate şi atrage sufletul omului spre Hristos Dumnezeu. Milioane de păcătoşi şi-au schimbat viaţa devenind adevăraţi creştini, primind Cuvântul semănat în inimi şi îngrijindu-l ca să fructifice pe deplin. Pentru a arăta omului, istoriei mântuirii că sensul parabolelor este la îndemâna tuturor şi se cere doar simpla acceptare şi trăire, Isus Hristos deseori îşi încheia predicile sale cu acele cuvinte care sunt la fel de actuale şi pentru noi, oamenii contemporani: «Cine are urechi de auzit, să audă» (Luca 8, 8).

Rugăciune

O, Cuvinte al lui Dumnezeu... Te iubesc. Tu mă atragi. Tu ai venit pe pământ pribeag, ai vrut să suferi şi să mori, pentru a ridica sufletele noastre până în sânul Preasfintei Treimi. Ridicându-te spre lumina de nepătruns în care ai locuit, ai vrut să rămâi în această vale de lacrimi, ascuns sub chipul pâinii...Tu vrei să mă hrăneşti cu dumnezeirea Ta, pe mine, o făptură sărmană care ar fi fost nimic dacă privirea Ta dumnezeiască nu m-ar fi înzestrat cu darul vieţii.

O Isuse! Tu ne-ai iubit cu o nespusă nobleţe... iar în semn de recunoştinţă faţă de generozitatea Ta, fie ca inima mea să nu se despartă niciodată de Tine, iar încrederea să-mi fie neclintită. Amin.

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa
pr. Vasile Rob

Fiecare cuvant din Sfanta Scriptura, in general si din Sfanta Evanghelie, in special, este o samanta care rodeste sau nu, depinde ogorul in care ea a cazut dar si de modul in care este ingrijita udata si sapata pentru a-si putea da rodul. La fel si Isus, in aceasta parabola din Evanghelia pe care am ascultat-o astazi, accentul este pus tocmai pe ogorul in care seminta cade. Pentru ca, seminta, sa poata germina, ogorul trebuie sa fie unul bun, in caz contrar ea poate ajunge in multe locuri in care nu aduce rod si se pierde.

Isus spune ca:

1. O samanta a cazut langa drum incat nu a avut pamant unde sa intre pentru ca drumul este batatorit si de acolo au luat-o pasarile si au mancat-o;

La fel ca omul care aude cuvantul dar nu-l poate pastra in inima sa deoarece aceasta inima este ocupata cu alte griji care nu sunt hrana pentru suflet, cum ar fi; mandria, lipsa rugaciunii, refuzul sfintelor sacramente, etc. si la care omul le da o mai mare importanta decat sufletului.

2. Alta seminta a cazut pe piatra incat nu a avut unde sa-si dezvolte radacini pentru a rodi;

La fel ca omul care, auzind cuvantul lui Dumnezeu, il primeste cu mare bucurie, dar neavand radacina (nefiind pregatit) la prima ocazie se leapada de acest cuvant. Acesti oameni continua sa traiasca cu sentimente de ura, invidie si dusmanie in neajunsurile lor.

3. O alta parte a semnitei a cazut intre spini si din cauza desisiului nu poate sa se dezvolte;

La fel ca oameni care ar putea sa primeasca acest cuvant si chiar sa aiba posibilitatea de a-l inmulti, insa alte preocupari lumesti nu-l lasa sa primeasca cuvantul. Asa dupa cum un mare numar de idei bune si chiar actiuni laudabile, se opresc inainte de a se dezvolta.

4. Numai cea de a patra parte a semintei cade in pamantul bun unde poate sa aduca roada multa;

Adica acolo unde exista rugaciune multa, fapte bune si indurare, exista si Dumnezeu. Iar acolo unde este Dumnezeu exista si roada insutita.

Dupa ce spune aceste exemple, cu voce ridicata, subliniaza: 'cine are urechi de auzit sa auda!' Cu alte cuvinte cine doreste sa-si intareasca credinta sa se apropie de Dumnezeu sa-si ia apa si hrana din invataturile sale si sa-si pliveasca inima de rautate, mandrie, dusmanie, razbunare, clevetiri si alte asemenea care-l trag inapoi, punand in locul acestora; rugaciunea, smerenia si faptele cele bune, virtutile, pe care le poate lua cu el si in vesnicie.

Din nefericire si noi, cu toate ca venim la Biserica, nu incercam sa fim ogorul cel bun si afanat in care cuvantul Domnului sa poata intra si sa-si faca rodul bine meritat. Si in acest fel se pot explica marile esecuri si neinpliniri ale multor familii crestine.

O alta neimplinire a acestei lumi este si cea prezisa de catre sfantul apostol Ioan in 1Io. 4,1: 'multi prooroci mincinosi au iesit in lume...' Intradevar, in aceste zile multi se considera autentici lucratori in tarina Domnului, numai ca nu toti invata ceea ce Dumnezeu ne-a transmis prin sfinti apostoli si sfinti parinti ai Bisericii dealungul veacurilor, ci dau o interpretare, divinelor invataturi, in functie de interesele pe care acestea o urmaresc. Si ceea ce este si mai grav este faptul ca acesti 'prooroci mincinosi' nu duc lipsa de adepti care sa-i urmeze.

Frate crestine, daca mintea ta nu ia aminte la cuvantul lui Dumnezeu din sfanta Evanghelie, la predica preotului si nu incearca sa inteleaga cele auzite, atunci este asemenea drumului din pilda acestei Evanghelii.

Iar daca ai venit sa asculti cuvantul lui Dumnezeu, nu cu scopul indreptari naravurilor tale rele si nici spre folosul sufletului tau, ci numai pentru a pandi stiinta preotului si priceperea sa oratorica. Sau numai sa vezi cine mai vine la biserica, chiar daca vei lua aminte si, poate vei reusi sa si intelegi cele auzite, esti doar piatra, fiindca inima ta nu are si aplicare spre ascultarea cuvantului evanghelic.

Daca auzi cuvantul lui Dumnezeu si ai dorinta si vointa de indreptare, insa iesind afara din Biserica, in loc sa meditezi la cele abia auzite, te afunzi imediat in placerile lumesti si te ineci in placerile trupului, esti ca pamantul plin de maracini (spinos). Si astfel, cuvantul lui Dumnezeu, devine fara de rod in tine.

Insa, daca auzind cuvantul lui Dumnezeu, gandul tau este drept, luarea aminte mare, evlavia multa si intelegandu-l te gandesti, deseori la el, incercand sa-l transpui mereu in viata acesta-ti va fi folositor si va face rod insutit de fapte bune, precum samanta cea cazuta in ogorul bun.

Prin urmare, cand veniti la sfanta Biserica, sa ascultati cuvantul lui Dumnezeu, sa nu fiti: nici drum, nici piatra si nici maracinis, ci sa faceti in asa fel ca inima voastra sa fie pamantul bun si curat, stiind ca Dumnezeu, care a facut pe om liber, milostiv fiind, vrea ca toti oameni sa se mantuiasca, dar fiind drept, pe nimeni nu obliga, ci doar cheama si indeamna. Iar mijlocul prin care face acest lucru este tocmai semanarea cuvantului sau, prin misiunea incredintata preotilor sai.

De aceea, pana in vremurile noastre, acest cuvant are puterea de a intoarce pe cei rataciti, de a indrepta pe cei pacatosi si de ai intari pe cei ce cred cu adevarat in el. Amin.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 985, Ultimul acces: 2026-07-28 16:14:45

Timp total: 0.05s...

[]:1