Ne pregătim împreună pentru sărbătoarea Paștilor[2010-03-09]Luni, 8 martieMatei 26, 57-75 'Petru ședea afară, în curte. Și o slujnică s-a apropiat de el, zicând: 'Și tu erai cu Isus Galileeanul!' Dar el s-a lepădat în fața tuturor, zicând: 'Nu știu ce spui'. Și ieșind el la poartă, l-a văzut alta și le-a spus celor de acolo: 'Și acesta era cu Isus Nazarineanul!' Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: 'Nu-l cunosc pe omul acesta!' Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, i-au zis lui Petru: 'Cu adevărat, și tu ești dintre ei, că și graiul tău te vădește'. Atunci el a început a se blestema și a se jura: 'Nu-l cunosc pe omul acesta!'... Și îndată a cântat cocoșul. Și Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Isus, Care-i spusese: 'Mai înainte de a cânta cocoșul, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine'. Și ieșind afară, a plâns cu amar.' Petru trece prin momente dificile, el este pus între a-l alege pe Mântuitorul și a-i alege pe oameni. Cu toții avem în viața noastră momente în care suntem puși în fața unei astfel de alegeri: să merg duminica la biserică sau la iarbă verde, să îi ofer câteva minute lui Isus în fiecare zi sau să fiu înconjurat de treburile care nu se mai termină? Și acestea sunt doar câteva dintre exemplele cele mai evidente... În fața acestor alegeri avem un exemplu cât se poate de elocvent în atitudinea Sfântului Petru: 'și ieșind afară, a plâns cu amar'. Acest exemplu de căință trebuie să ne conducă pe fiecare dintre noi atunci când cădem în păcat și în alegeri greșite, și fiind încredințați că asemenea lui Petru și noi vom fi iertați, să alergăm degrabă spre milostivirea bunului Dumnezeu. Dis-de-dimineață, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă și mă îndreptează la poruncile Tale, și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta. În noapte viața mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie și negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule. Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! Îmi propun să fiu mai atent la alegerile pe care le fac azi și încerc să petrec un timp cu mama. * * * Marți, 9 martie Ioan 18, 28-19,16 'Pilat a intrat iarăși în pretoriu și L-a chemat pe Isus și I-a zis: 'Tu ești împăratul Iudeilor?' Răspuns-a Isus: 'De la tine însuți o spui, sau alții ți-au spus-o despre Mine?' Pilat a răspuns: 'Nu cumva eu sunt iudeu?... Neamul tău și arhiereii mi te-au predat. Ce-ai făcut?' Isus a răspuns: 'Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu le fiu predat Iudeilor. Dar, acum, împărăția Mea nu este de aici'.' Isus se află în sala de judecată a procuratorului roman. Să privim puțin la atitudinea sa în fața judecătorului: El nu se supără, nu strigă, nu se ia la harță, cum probabil mulți dintre noi ar face, mai ales știind că suntem nevinovați. Să ne amintim ce spunea profetul Isaia: 'ca o oaie la junghiere s-a adus și ca un miel fără de glas în fața celui ce-l tunde așa El nu-și deschidea gura' (53, 7). Până acum Isus a învățat mulțimile și a vorbit deschis tuturor, însă acum apropiindu-se patimile, El se aseamănă cu un miel fără de glas ascultând și acceptând totul pentru mântuirea noastră. Să învățăm și noi această atitudine și să o fructificăm zi de zi, în viața noastră, acum în timpul Postului, dar să facem din ea o obișnuință care să dăinuie și după mărita sărbătoare a Învierii. Mărturisescu-mă, Ție, Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte frații lui Iosif, vânzând rodul curăției și al înțelepciunii. Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! Azi voi încerca să nu îi judec pe cei din jurul meu, ci să îi iubesc. * * * Miercuri, 10 martie Matei 27,3-32 'Și ieșind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să-I ducă crucea'. Ce mare bucurie pentru un om să îi ajute Fiului lui Dumnezeu să își poate crucea. Desigur, bucuria nu se poate manifesta în acele momente, însă câți dintre creștinii ulteriori lui Hristos nu ar fi dorit să Îi ducă crucea, să Îi fie de ajutor? Și noi, astăzi, ar trebui să avem aceeași dorință de a-L ajuta pe Mântuitorul să își ducă crucea, cu toate că astăzi El nu o mai poartă. Sunt însă destui care poartă și astăzi câte o cruce grea: cei bolnavi, cei în suferință, cei închiși. Dacă pe aceștia îi ajutăm, chiar pe Hristos îl ajutăm și vom auzi cuvintele lui la sfârșit: 'Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii'. De cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăților tale. Lui Iosif cel drept și minții lui celei curate, urmează, ticălosule și neiscusitule suflete, și nu te desfrâna cu pornirile cele nebunești, făcând fărădelege pururea. Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! Astăzi încerc să nu mă plâng de dificultățile pe care le întâlnesc în viața mea și meditez la modul în care eu accept să port Crucea lui Hristos. Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 1155, Ultimul acces: 2026-07-25 08:35:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1