Lectio divina la Institutul Teologic din Iași[2010-03-09]Studenții au urmat pașii consacrați de tradiția monastică: lectio, meditatio, contemplatio, oratio și actio. Celebrarea a început cu pregătirea ambientului în care urma să se desfășoare lectio divina. O Biblie deschisă a fost așezată pe un amvon. Participanții s-au pregătit și ei, nu doar așezându-se la locuri, ci și cu o 'inimă curată'. Fiecare seminarist și-a adus propria Biblie. Primul moment, lectio, a început cu invocarea Duhul Sfânt. Apoi, diaconul a prezentat pasajul biblic pregătit pentru celebrare și un student din grup a proclamat textul biblic. În continuare, conducătorul grupului de rugăciune a oferit câteva explicații exegetice și teologice ale fragmentului biblic, după care participanții au fost invitați la un moment de tăcere, în care să poată reflecta personal asupra textului.Cu aceasta s-a trecut la al doilea moment al lectio divina, și anume, meditatio. Fiecare seminarist reflectând asupra întregului fragment propus, și-a ales un verset sau o expresie care l-a impresionat mai mult și, rând pe rând, au expus celorlalți participanți gândurile inspirate de această meditație. Trecând la al treilea moment, contemplatio (contemplarea), participanții la lectio divina și-au pus viața prezentă în lumina cuvântului oferit spre meditație pentru a înțelege care este voința lui Dumnezeu cu fiecare dintre ei. A urmat apoi al patrulea moment, oratio (rugăciunea), când seminariștii au formulat o rugăciune personală având ca obiect nevoia descoperită în timpul meditației și a contemplației. La ultimul moment al lectio divina, actio (acțiunea), participanții au cerut ajutorul harului divin și au luat o hotărâre personală pe care să o pună în practică în viața de zi cu zi. Întâlnirea s-a încheiat cu un cântec de laudă adus lui Dumnezeu pentru minunile de har înfăptuite în viața credincioșilor prin cuvântul Său. (Sursa: vedeți aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1053, Ultimul acces: 2026-07-26 14:25:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1