Sfântul Patriciu, apostol al Irlandei[2010-04-10]Enrico PepeTraducător: pr. Ioan Bișog Teme: Personalități Spiritualitate În Anul Preoției, declarat de Papa Benedict al XVI-lea, din iunie 2009 până în iunie 2010, vă oferim în fiecare număr câte o biografie de sfânt preot, prin bunăvoința Editurii Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, director pr. Ștefan Lupu. La această editură a apărut lucrarea 'Martiri și sfinți din Calendarul roman', de Enrico Pepe, lucrare din care sunt luate aceste biografii. Sfântul Patriciu, apostol al Irlandei (385-461) 17 martie 'Domnul mi-a dat darul inestimabil de a readuce la viața în El multe popoare, prin opera mea, și de a-i conduce la plinătatea vieții creștine'. Patriciu nu s-a născut în Irlanda, ba chiar primul contact cu acest pământ minunat a fost pentru el destul de neplăcut. Avea doar 16 ani când pirații l-au smuls din Marea Britanie, pământul său, și l-au vândut ca sclav pe coastele nordice ale Insulei Verde unui necunoscut, probabil un șef de trib. Un vis spulberat A fost perioada cea mai grea din viața sa. Gândul îi revenea mereu la casa părintească, la mama, o creștină dintr-o bucată, și la tatăl său, diacon al comunității Bannhaven Taberniae, unde Patriciu se născuse, în 385, și unde primise o educație destul de elevată. Poate că în acea perioadă a visat să conducă și el o comunitate creștină, ca și tatăl său, sau să devină călugăr, pentru a răspândi Evanghelia, dar acum timpul visării apusese în mod tragic! Se afla într-un ținut străin, în mijlocul unui popor neîncreștinat încă, de la care nu înțelegea nici un cuvânt, și, în plus, trebuia să-și petreacă zilele supraveghind animalele, lucru pe care nu-l făcuse niciodată în viața sa. De două ori a încercat să fugă, dar inutil. Să fi avut dubii că Dumnezeu îl voia tocmai în acel ținut și în mijlocul acelui popor? Probabil. Dar, încetul cu încetul, adaptându-se la obiceiurile stăpânilor și învățându-le limba, și-a dat seama că ei nu erau chiar atât de primitivi cum i se păruseră la început. Chiar în organizarea lor tribală descoperea ceva nobil și raporturile dintre familii și dintre triburi erau impregnate de respectul reciproc. Desigur, le lipsea credința creștină, adorau încă idolii, dar ce ar fi putut face el singur și fără vreo experiență în acest sector? Și apoi, nu era el un sărman sclav? Ce sens avea șederea sa prelungită în această țară străină? Trebuia să fugă cu orice preț. A organizat, pentru a treia oară, un plan de fugă care i-a reușit în mod perfect. Erau deja șase ani de când trăia departe de casă. La școala sfântului Gherman Nu știm dacă corabia l-a adus în patrie sau l-a lăsat pe coastele franceze. Se știe însă sigur că, la un moment dat, Patriciu se află la Auxerre, aproape de sfântul episcop Gherman (+ 448), un om cu o cultură foarte solidă și de o mare sfințenie, care, la rândul său, fusese în Anglia pentru a restabili pacea în acea Biserică tulburată de erezia pelagiană. Sfântul Gherman l-a primit cu plăcere pe tânărul britanic și i-a ascultat cu mult interes relatarea peripețiilor. El a descoperit în acestea degetul providenței. Cine mai bine decât el, care cunoștea din propria-i experiență limba și obiceiurile celților și ale irlandezilor, ar fi putut să-i aducă la credința creștină? Este adevărat că, în Irlanda, Papa Celestin trimisese deja un episcop, dar acesta nu a reușit să ajungă și la inima acelor oameni. Ideea nu i-a displăcut lui Patriciu care, după ce și-a completat la Auxerre formația sa creștină și culturală sub conducerea sfântului episcop, a mers pentru un timp la Lerins, centru monastic de faimă europeană, lângă Provenza, unde s-a cufundat cu toate energiile sale în viața monastică, convins fiind că numai cu această carismă va reuși să planteze Biserica într-o manieră durabilă în mijlocul populației din Irlanda. Trăind împreună cu ei șase ani, a învățat că există o mare diferență între psihologia insularilor adunați în interiorul unei culturi mai familiare și mai statice, și aceea a locuitorilor de pe continent, mereu implicați în evenimente istorice mai agitate și de largă amplitudine. Pentru aceasta, a dorit să viziteze numeroase mici mănăstiri din insulele tireniene, aproape de actuala Toscana, și să vadă cu proprii ochi metoda folosită de acei călugări pentru încreștinarea locuitorilor insulelor. Evanghelizatorul insulei Să fi făcut în acea perioadă și o vizită la Roma? Să se fi întâlnit personal și cu Papa? Este posibil, însă nu se știe acest lucru cu exactitate. Știm, în schimb, cu siguranță, că, în anul 432, datorită morții lui Paladiu, primul Episcop al Irlandei, Patriciu a fost numit succesorul său și, de aceea, a plecat de îndată cu un grup de călugări spre locul său de misiune. Stabilindu-se la Armagh, a început să-și pregătească planurile. Irlanda, spre deosebire de Anglia, nu a cunoscut niciodată dominația romană și, deci, nu exista pe insulă nici o structură socială pe care să se bazeze pentru începerea evanghelizării. Locuitorii acesteia erau împărțiți în clanuri, foarte unite în interiorul lor și, în același timp, foarte deosebite unele de altele. Ele își aveau propria civilizație și propria ordine tribală de care erau foarte legate. Patriciu s-a apropiat personal de conducătorii clanurilor, ajutat și de faptul că le cunoștea foarte bine și limba și obiceiurile. Le-a ridicat prima abație și le-a propus să construiască și altele în folosul populației. S-a ajutat chiar de ei pentru construcția lor și i-a făcut, în același timp, coresponsabili de întreținerea lor. Nu i-a fost prea greu să le și umple cu tineri irlandezi, pe care îi educa cu ajutorul călugărilor. Conducătorii de trib, respectați pentru rolul lor, au fost primii care au îmbrățișat credința, trăgând după ei propriul clan. Abațiile se înmulțeau și în jurul lor se ridicau locuințele conducătorilor și ale poporului, embrioni ai viitoarelor orașe. Călugării, sub înțeleapta conducere a lui Patriciu, vor reuși astfel să înglobeze în credința creștină tot ceea ce religiozitatea anterioară conținea pozitiv, îndepărtând, încetul cu încetul, tot ceea ce era inconciliabil cu ea. Această capacitate genială a lui Patriciu de a se contopi cu sufletul irlandez și de a-l înțelege până în profunzimile lui explică de ce predicarea noii credințe nu a avut nici un martir în acest ținut, cu toate că locuitorii săi au fost un popor de războinici, lucru dovedit chiar în luptele ce aveau loc între ei. Astfel, civilizația monastică a găsit modul de a se întrupa în viața acestui popor generos și orgolios, fără să provoace traume în raport cu trecutul său. Patriciu își alegea călugării și preoții dintre tinerii locului. Între ei nu era mare diferență, deoarece preoții călugări exercitau cu dăruire ministerul pastoral și preoții diecezani trăiau cu plăcere alături de călugări în jurul episcopului. Acesta, la rândul său, ori era abatele, ori era un călugăr ales de abatele însuși, și deci încredințat responsabilității sale. Deasupra tuturor veghea figura paternă și carismatică a lui Patriciu. El străbătea insula în toate direcțiile, pentru a se asigura că mănăstirile și diecezele, legate între ele, vor fi centre de viață evanghelică la înălțimea carismei și a misiunii lor. În ultimele zile ale vieții sale, contemplând opera pe care Dumnezeu o realizase în insulă, exclama plin de emoție: 'De unde mi-a venit mie această înțelepciune, pe care n-am avut-o la început? Eu nici măcar nu știam să număr zilele, nici nu eram capabil să mă bucur de Dumnezeu. Cum mi-a fost dat, așadar, un dar așa de mare și mântuitor, cum este acela de a-l cunoaște și de a-l iubi pe Dumnezeu? Cine mi-a dat puterea să-mi părăsesc patria și părinții, să refuz onorurile care mi-au fost oferite și să vin în mijlocul populației Irlandei și să predic Evanghelia, suportând batjocurile necredincioșilor și infamia exilului, fără să mai pun la socoteală numeroasele persecuții ce au însemnat lanțuri și închisoare? Așa mi-am jertfit propria-mi libertate pentru mântuirea altora! Și dacă aș fi demn de aceasta, sunt gata să-mi dau, fără ezitare și cu multă bucurie, viața pentru numele său. Dacă Domnul îmi va face acest har, doresc să-mi consacru toate puterile mele pentru această cauză'. Patriciu și-a încheiat în pace viața, în Ulster, în anul 461, la Down, care va primi ulterior numele de Downpatrick. Misiunea sa se împlinise pe deplin, dacă ținem cont de faptul că nimeni până astăzi nu a reușit să smulgă creștinismul din inima locuitorilor Insulei Verzi. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1040, Ultimul acces: 2026-07-29 09:26:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1