Papa le-a amintit tinerilor de mărturia lui Piergiorgio Frassati[2010-05-03]Tinerii au cântat un cântec despre Sfânta Față, special compus pentru această ocazie. Episcopul Romei le-a reamintit de întâlnirea lor cu Papa în Madrid, în august 2011, când va avea loc următoarea Zi Mondială a Tineretului. 'Doresc din toată inima ca acest eveniment extraordinar, la care sper că veți putea participa mulți dintre voi, să contribuie la creșterea în fiecare dintre voi a entuziasmului și fidelității în urmarea lui Cristos și în primirea cu bucurie a mesajului său, izvorul noii vieți', a spus el. Ca model, Papa Benedict al XVI-lea a propus tinerilor mărturia lui Piergiorgio Frassati (1901-1925), student și membru al Ordinului Terțiar Dominican și al Acțiunii Catolice. Tânărul a murit la vârsta de 24 de ani și a fost beatificat în urmă cu 20 de ani de Papa Ioan Paul al II-lea.'Existența lui a fost total învăluită de harul și iubirea lui Dumnezeu, și s-a consumat cu seninătate și bucurie în slujirea plină de pasiune a lui Cristos și a aproapelui', a spus Pontiful. 'Tânăr ca voi, el și-a trăit formarea creștină cu un mare angajament, și a dat o mărturie de credință, simplitate și eficiență. A fost un tânăr fascinat de frumusețea Evangheliei și a Fericirilor, care a experimentat toată bucuria de a fi prieten al lui Cristos, de a-l urma, de a simți într-un mod viu că este parte a Bisericii'. În lumina mărturiei lui, Papa i-a îndemnat pe tineri să aibă 'curajul de a alege ceea ce este esențial în viață. Asemenea lui Piergiorgio, descoperiți că merită să ne angajăm pentru Dumnezeu și cu Dumnezeu, să răspundem la chemarea Lui în deciziile fundamentale și în cele zilnice, chiar și atunci când acest lucru ne costă'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 927, Ultimul acces: 2026-07-29 01:04:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1