Laicii au dreptul și datoria de a participa activ la viața politică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Laicii au dreptul și datoria de a participa activ la viața politică

[2010-05-24]
'Și nouă, astăzi, asemeni Sfântului Paul acum două mii de ani, Cristos ne încredințează o misiune importantă: să ducem Evanghelia în areopagurile lumii post-moderne, în cultură, economie, în politică', a subliniat în cuvântul său Cardinalul Rylko, preluând astfel urgența exprimată de Papa Benedict al XVI-lea cu privire la o generație de laici creștini care să participe la viața politică. Este vorba de un mandat imposibil de îndeplinit pentru om fără ajutorul lui Cristos, într-un context de secularism dominant, neopăgânism și relativism, în care Dumnezeu este marele exclus și unde credința - după cum confirmă sentința Curții Europene în privința Crucifixului în sălile de clasă - este îngrădită cu forța în sfera privată.
'Creștinul laic', a continuat Cardinalul Rylko, 'este un om de speranță, de aceea în fața provocărilor, a atacurilor fățișe, a persecuțiilor din lumea contemporană care uită de valoarea persoanei umane, a căsătoriei și familiei, nu este chemat să fugă: trebuie să redescopere dreptul-datorie de a participa activ și responsabil la viața politică a propriei țări, fără complexe de inferioritate'. Președintele Consiliului Pontifical pentru Laici a evidențiat beneficiile dar și vulnerabilitatea sistemului democratic: dacă are la bază o structură corectă, aduce avantaje vieții individuale și sociale, dar sunt actuale derivele totalitare, provocate de agnosticism și relativism. Este cel puțin ciudată acea toleranță care nu tolerează vocile care nu se încadrează în corectitudinea politică'.
'Iată de ce este necesară... o nouă angajare politică a creștinilor în viața publică, deși', a adăugat Cardinalul Rylko, 'chiar și în rândul creștinilor de astăzi se înregistrează un sentiment de înstrăinare față de activitatea politică, în care nu lipsesc corupția, carierismul și scandalurile morale. La toate acestea, se adaugă și faptul că în fața urnelor de vot, de prea multe ori credincioșii catolici manifestă o lipsă de coerență în raport cu valorile credinței'. Intervievat de Radio Vatican, președintele Consiliului Pontifical pentru Laici a afirmat că tema adunării plenare 'este de o actualitate usturătoare, ținând cont de decăderea, inclusiv morală, a vieții politice și de răceala generală a populației, care a devenit neîncrezătoare și sceptică față de cei care gestionează realitățile publice'.
'Astăzi este urgent să fie restituit politicii sufletul care îi este propriu, recuperând, de exemplu, semnificația ei de slujire a binelui comun, reconstruind o sensibilitate morală și o bază solidă de valori comune, sprijinind mai ales conceptul de laicitate cu adevărat deschisă, nu ostilă față de Dumnezeu și fără frica de a-l lăsa să intre în viața publică'. 'Miza este foarte mare, pentru că este vorba de apărarea persoanei umane, a demnității sale, a vocației sale transcendente și a drepturilor sale inalienabile, înrădăcinate în legea naturală și, prin urmare, ne-negociabile', a adăugat Cardinalul Rylko. 'Este foarte vast, așadar, domeniul de activitate care se deschide în fața creștinilor laici, bărbați și femei, chemați să fie sarea pământului și ferment evanghelic, pentru a transforma din interior lumea în care trăim'.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 967, Ultimul acces: 2026-07-27 03:54:54