Hramul și sfințirea casei tineretului din Huși - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Hramul și sfințirea casei tineretului din Huși

[2010-06-18]
PS Petru Gherghel în cuvântul de început a salutat pe cei prezenți și a mulțumit PF Michel Sabbah pentru vizita pe care o face în Dieceza de Iași și pentru ajutorul dat preoților români care au vizitat Țara Sfântă în timpul perioadei comuniste. La sfârșitul Sfintei Liturghii au fost binecuvântați copii și crinii, iar apoi cei prezenți s-au îndreptat spre casa tineretului unde a urmat sfințirea acesteia. Construcția acesteia s-a făcut în perioada 1 mai 2009 - 30 mai 2010 cu sprijinul Fundației "Help Us Dry the Tears" din Irlanda (prin Conlon Valentin, Eusebiu Catană și Alin Gavril), a Diecezei de Koln (cu ajutorul pr. Vladimir Petercă) și mai multor credincioși, scrie pr. Andrei Ciobănică pe Ercis.ro. Ca pregătire pentru aceste momente deosebite, credincioșii au participat timp de trei zile la Liturghii speciale în care pr. predicator Cristinel Fodor a abordat ca teme principale: dragostea inimii lui Isus, inima de mamă a Preasfintei Fecioare Maria și dragostea sfântului Anton față de Sfânta Scriptură.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:
Legături:
Album foto

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 848, Ultimul acces: 2026-07-27 10:31:09