De ce ar trebui sa faca preotii ore suplimentare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

De ce ar trebui să facă preoții ore suplimentare

[2011-01-07]
de Dan RADU
Pe lângă numărul impresionant de oameni veniți să asiste la slujba de Bobotează, la fel de impresionant a fost și numărul mare de preoți veniți să oficieze. La un moment dat le pierdeai șirul. Unul și cel dintâi era patriarhul Daniel. În jurul său, alți patru sau cinci oficiau, citind din cărți ținute pentru fiecare de câte alți doi preoți. Pe lângă cei care țineau ceasloavele, mai erau și cuvioșii însărcinați cu ținutul microfonului la gura celui care cânta sau predica. Un alt părinte făcea fotografiile oficiale, la doi pași de preotul care dirija corul. Alte fețe bisericești se ocupau de personalul angajat, asigurându-se că butoaiele cu apă sfințită sunt în ordine. În fine, un alt părinte se ocupa cu bătutul obrazului celor care uitau de buna cuviință și își aprindeau țigări într-o așa sfântă împrejurime.
Cât timp această armată de păstori s-a aflat la vedere, turma de credincioși a stat cuminte la coadă. Abia după ce slujba s-a terminat și preoții s-au retras la căldură, ceea ce a devenit tradiție deja, de câte ori vorbim de moaște sau apă sfințită, a început să se desfășoare: oamenii s-au luat la harță și la îmbrânceli. Închiși între garduri, striviți de cei din spate și zăpăciți de frig, oamenii au început să dea din coate și să țipe. Păstorii nu erau nicăieri să-și potolească turma, rămasă doar pe seama câinilor de pază - jandarmii. Care și ei au făcut ce-au știut mai bine, au început să latre, stârnind și mai multă panică. Nu poți să nu te întrebi: Dacă dintre zecile de preoți ar fi rămas printre oameni măcar vreo doi sau trei, când s-a împărțit apa sfințită, nu cumva credincioșilor le-ar fi fost un pic mai mult rușine să facă tămbălău?

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1825, Ultimul acces: 2026-05-22 23:01:14