Vizite pastorale în Eparhia Giurgiului[2011-01-14]Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului a efectuat pe 12 ianuarie câteva vizite pastorale în cuprinsul Eparhiei, informează episcopiagiurgiului.ro. Astfel, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Delta Neajlovului din Protoieria Herești, unde Chiriarhul a apreciat atât stadiul avansat al lucrărilor de construcție la noua biserică a mănăstirii cât și la noul complex monahal. De asemenea, Preasfinția Sa a vizitat și Schitul Strâmbu-Găiseni, unde a fost impresionat de stadiul și amploarea lucrărilor de restaurare a întregului complex monahal.Vizitele pastorale efectuate în eparhie de către Preasfințitul Părinte Ambrozie s-au încheiat la biserica Intrarea Maicii Domnului în Biserică' și Sf. M. Mc. Gheorghe' din localitatea Ghionea, Protopopiatul Bolintin. Aici, în prezența a numeroși credincioși, Chiriarhul a săvârșit slujba Acatistului Sf. M. Mc. Gheorghe, dăruind totodată, bisericii din localitatea Ghionea o icoană a Sf. M. Mc. Gheorghe'. La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța comuniunii ecleziale care se realizează totdeauna în cadrul duhovnicesc al bisericii. De asemenea, a apreciat frumusețea și calitatea lucrărilor realizate la noua biserică parohială cât și bogata activitate pastoral-misionară, social-filantropică și culturală desfășurată de părintele Niță Ionuț, parohul bisericii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1804, Ultimul acces: 2026-05-25 02:25:05
|
Timp total: 0,39s...
[]:1