Activități cultural-religioase în cadrul comunității Ortodoxe Române din Turcia[2011-01-17]Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia în parteneriat cu Institutul Cultural Roman 'Dimitrie Cantemir' din Istanbul a sărbătorit, în data de 16 ianuarie 2011, la Biserica Sfânta Mc. Paraskevi Pikridiondin Istanbul, Ziua Națională a Culturii, prilejuită de omagierea nașterii marelui poet național, Mihai Eminescu.După săvârșirea Sfintei Liturghii, s-a oficiat slujba parastasului pentru poetul Mihai Eminescu. Acest moment comemorativ a fost urmat de un moment festiv, mai mulți copii din cadrul comunității au recitat poezii ale marelui poet. Pentru a evidenția importanța culturală a zilei de 15 ianuarie, în trapeza comunității a fost organizat, sub îndrumarea doamnei profesor de Limba și literatura română, Andreea Vlad, un cerc literar care a avut ca temă aspecte ale manifestării sentimentului religios în poezia eminesciană, după cum ne informează pr. paroh Vlad Sergiu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1574, Ultimul acces: 2026-05-21 05:09:45
|
Timp total: 0,47s...
[]:1