Resfinţirea Bisericii din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş[2011-01-23]În Duminica a XXXI-a după Rusalii, credincioşii din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş, s-au aflat în zi de sărbătoare. Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a oficiat aici slujba de resfinţire a bisericii parohiale şi Sfânta Liturghie, informează TRINITAS TV.„După 35 de ani era nevoie de o binecuvântare şi resfinţire a acestei Biserici care mai ales în ultima vreme a fost renovată atât în exterior cât şi în interior prin străduinţa, jertfa şi dragostea dumneavoastră”, a spus Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh, iar în încheiere a oferit distincţii ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii parohiale din Zăgujeni. În după-amiaza aceleiaşi zile, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a vizitat şi Centrul de Plasament „Casa Noastră” din Zăgujeni. Aici, grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului a susţinut un scurt concert religios, iar tinerii din aşezământul filantropic au primit daruri din partea Întâistătătorului Eparhiei Caransebeşului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1418, Ultimul acces: 2026-10-24 21:39:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1