Evidenţierea patrimoniului creştin comun - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Evidenţierea patrimoniului creştin comun

[2011-01-24]
Gazda întâlnirii, Maica Eliane, o.c.d., le-a prezentat mai întâi fresca bisericii schitului, elocventă în trei privinţe: respectul pentru tradiţia bizantină, prezenţa carmelitană şi preocuparea ecumenică. A urmat rugăciunea Acatistului Maicii Domnului pe traseul marcat de cele patru foişoare din incinta schitului dedicate acestei rugăciuni, cântat/recitat pe rând, în română, maghiară şi franceză. Parcursul s-a încheiat la foişorul dedicat Sfântului Proroc Ilie, pe care este înscrisă de jur-împrejur, în mai multe limbi, o mărturisire inspirată de cuvintele acestuia din Biblie: "Viu eşti Doamne, Dumnezeul lui Israel, în faţa căruia stau". Apoi, în trapeza schitului s-au făcut pe rând prezentările personale şi cele specifice mănăstirilor pe care le reprezentau. În încheiere, vecernia, în biserica schitului, cu un cuvânt de învăţătură din partea preotului schitului.
După-amiaza zilei de duminică a reunit prieteni mai vechi sau mai noi ai Schitului, localnici sau mai de departe, precum şi invitaţii ortodocşi: pr. Adrian Stoian, paroh în Topliţa a făcut o expunere cu tema "Rugăciunea, sfinţita maică a tuturor virtuţilor", fiind prezent şi invitatul de anul trecut, pr. Petru Cătinean, împreună cu soţia. Întâlnirea s-a încheiat, la fel, cu celebrarea vecerniei, la care a ajuns şi pr. Emilian, stareţul Mănăstirii "Sfântul Proroc Ilie" din Topliţa, însoţit de doi confraţi; acesta, în final, a adresat un cuvânt de învăţătură. Au fost două după-amiezi în care cei prezenţi s-au exersat în a pune în prim-plan patrimoniul religios comun, iar deosebirile de confesiune, rit sau limbă în plan secund sau terţ. (Pr. Cornel Dîrle pentru BRU.ro)
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1449, Ultimul acces: 2026-10-26 03:21:00