Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Giurgiu[2011-01-28]Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului alături de un ales sobor de preoți și diaconi, de părinți consilieri de la Centrul Eparhial, în prezența colectivului profesoral și a elevilor seminariști, a oficiat astăzi, 28 ianuarie, slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din municipiul Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.roÎn cuvântul de învățătură, Chiriarhul locului a vorbit despre importanța Sfinților Trei Ierarhi în Biserica Ortodoxă, îndemnându-i pe tinerii seminariști să aibă ca pildă în pregătirea lor teologică pe cei trei sfinți care, prin viața și scrierile lor, au devenit cunoscuți și apreciați în întreaga lume creștină, devenind modele de urmat pentru tinerii creștini dornici de a-și împodobi sufletul cu alese virtuți creștine și de a-și îmbogăți mintea cu cele mai folositoare învățături, atât în domeniul științelor teologice, cât și în domeniul științelor laice. La finalul acesteia, elevii seminariști au primit în dar ultimul număr al Revistei Eparhiale, Calendarul Ortodox și alte cărți de folos duhovnicesc. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4085, Ultimul acces: 2026-05-22 08:36:30
|
Timp total: 0,49s...
[]:1