Slujbă Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujbă Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

[2011-02-03]
În ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor ales de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Râmnicu Vâlcea, slujbă la care a luat parte şi Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, informează arhiram.ro.
În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Isaac, pe seama Mănăstirii Gruiul Lupului, din Protoieria Râmnicu Vâlcea. De asemenea, la Sfânta Liturghie au fost rostite ectenii de pomenire a Mitropolitului Bartolomeu Anania, trecut la Domnul în data de 31 ianuarie.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim a ţinut un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a vorbit despre semnificaţia praznicului Întâmpinării Domnului, arătând faptul că prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt.
La această mare sărbătoare au participat la Catedrala Arhiepiscopală numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea şi din împrejurimi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3898, Ultimul acces: 2026-10-27 11:44:59