Acrostih – “Incepe sa traiesti” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Acrostih – “Incepe sa traiesti”

[2011-02-11]
Iarna se ascunde grabnic în pâraie, după stânci,
Norii lasă porţi deschise către zările adânci…
Cerurile limpezite, evadând din închisoare
Eclipsează gerul aspru, vorbind despre sărbătoare…
Peste măgurile triste suflă briza primăverii
Eliberând raze calde, terapia vindecării…
Soare, cer albastru, cântec izvorând din crengi subţiri…
Ai motiv de bucurie şi simbol de izbăviri!…
Treci din filele naturii, învierea-n viaţa ta,
Răsărind ca ghiocelul de sub plapuma cea grea…
Aminteşte-ţi că iubirea îţi oferă primăvară
Incercând să te invite, ca din somn, să ieşi afară…
Elixirul tinereţii nu se află-n letargie,
Secretul e tot la cruce şi e scris cu veşnicie…
Te invită Adevărul primăverilor cereşti:
Ieşi afară de sub moarte şi… ÎNCEPE SĂ TRĂIEŞTI!…
Jercan D Alex. 06.02.11

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1231, Ultimul acces: 2026-10-27 17:15:55