Patriarhul Dobrogei, internat în spital - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Dobrogei, internat în spital

[2011-02-15]
Roxana Glăvan
Părintele Arsenie Papacioc (97 de ani), considerat de prelaţi drept cea mai importantă figură bisericească a Dobrogei, a fost internat în spital, aseară, cu probleme urologice.
Medicul urolog care l-a îngrijit şi dus la spital, dr. Viorel Tode, spune că starea de sănătate este stabilă.
„Aseară m-au sunat nişte prieteni să-mi spună că părintele se simte rău. A făcut un blocaj, mai exact, o retenţie completă de urină cu cheaguri. L-am internat în spital, iar de dimineaţă era echilibrat hemodinamic. Urmează să i se facă investigaţii tomograficef", a dat lămuriri specialistul.
Operat în urmă cu 12 ani
Dr. Viorel Tode, fostul şef al Secţiei de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, l-a operat pe părintele Arsenie Papacioc în urmă cu 12 ani: „A fost pacientul meu, de aceea m-am ocupat şi acum de el".
Internarea survine la scurtă vreme de la moartea mitropolitului Ardealului Bartolomeu Anania, al cărui duhovnic a fost Papacioc.
Părintele Arsenie Papacioc locuieşte la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol şi este îngrijit de măicuţa Maria. În ultima perioadă, starea de sănătate a părintelui s-a înrăutăţit, maica verificându-i starea de sănătate din oră în oră, zi de zi.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1097, Ultimul acces: 2026-10-26 13:17:15