Conferinţa naţională de lansare a proiectului FORTE, la Palatul Patriarhiei[2011-03-15]În Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, marţi, 15 martie 2011, a Centrului de Conferinţe din cadrul Palatului Patriarhiei, se va desfăşura Conferinţa naţională de lansare a proiectului FORTE - Formare trainica pentru parteneriat social, ID 62277, după cum ne informează pr. Dorel Moţoc, Consilier Patriarhal, Sectorul Social Filantropic al Patriarhiei Române.Acest proiect este derulat de FEDERAŢIA FILANTROPIA şi PATRIARHIA ROMÂNĂ în parteneriat cu INSTITUTO DE FORMACIÓN INTEGRAL – IFI din Spania şi SC GLOBAL COMMERCIUM DEVELOPMENT S.R.L.. La acest eveniment vor participa membrii echipelor de proiect ale celor patru parteneri, membrii echipelor de proiect de la fiecare eparhie, reprezentanţi ai partenerilor cu care lucrează eparhiile în domeniul incluziunii sociale, precum şi delegaţi ai altor instituţii şi organizaţii cu activitate relevantă în acest domeniu. Participanţii vor avea ocazia să se familiarizeze cu contextul şi obiectivele proiectului şi vor lua la cunoştinţă care sunt activităţile prin care se va urmării îndeplinirea obiectivelor. De asemenea, în cadrul evenimentului va exista o sesiune specială dedicată dezvoltării relaţiilor parteneriale şi de cooperare. Proiectul FORTE - Formare trainica pentru parteneriat social, ID 62277, este un proiect multiregional, co-finanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.3 - Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor partenerilor sociali şi societăţii civile. Pe parcursul a 36 luni se vor derula activităţi în Regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest, Oltenia şi Vest. Aria de implementare a acestui proiect cuprinde 9 eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române şi Administraţia Patriarhală, respectiv 12 judeţe şi municipiul Bucureşti. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 992, Ultimul acces: 2026-10-27 16:44:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1