CEDO respectă tradiţia spirituală a statelor europene - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

CEDO respectă tradiţia spirituală a statelor europene

[2011-03-22]
Aşadar, prin această hotărâre a CEDO se recunoaşte că tradiţia religioasă şi culturală a majorităţii unui popor nu este impusă persoanelor de altă tradiţie, credinţă sau convingere prin simpla prezenţă în spaţiul public a însemnelor religioase acceptate de majoritatea populaţiei unui stat, ci reprezintă mărturia spiritualităţii şi identităţii comunităţii majoritare. Prin analogie sau în mod indirect, această hotărâre a CEDO arată caracterul nefondat şi injust al atacurilor împotriva prezenţei icoanelor în şcolile publice din România, precum şi împotriva orei de religie care este propusă elevilor prin programa şcolară, dar nu impusă acestora. În concluzie, hotărârea definitivă a CEDO din 18 martie 2011 confirmă justeţea atitudinii Patriarhiei Române, care a sprijinit încă din anul 2009 demersurile Italiei la CEDO. Atunci Patriarhia Română aprecia că o eventuală eliminare a simbolurilor religioase creştine din şcolile publice constituie un atentat la adresa identităţii religios-culturale a poporului italian şi, implicit, a majorităţii cetăţenilor europeni. (Oficiul juridic al Patriarhiei române)
(Sursa: Basilica.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 917, Ultimul acces: 2026-10-27 20:09:05