Un Episcop spaniol cere ETA să se desfiinţeze - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Un Episcop spaniol cere ETA să se desfiinţeze

[2011-09-13]
Episcopul Jose Ignacio Munilla de San Sebastian, Spania, a cerut grupării separatiste basce ETA să aibă "curajul de a se desfiinţa şi a recunoaşte făţiş răul pe care l-a comis". Afirmaţiile au fost făcute la 9 septembrie, la Liturghia celebrată în cinstea Fecioarei de la Aranzuzu, pe care a invocat-o ca "Maică a Păcii".
Prelatul a vorbit despre violenţele provocate de ETA de-a lungul anilor. Recuperarea după aceste multiple dureri cere o serioasă transparenţă, a afirmat el. ETA trebuie să condamne fără echivoc orice violenţe, din trecut, prezent sau viitor. Episcopul Munilla i-a invitat apoi pe catolici să o implore pe Preasfânta Fecioară "să mişte inimile celor care trebuie să facă paşii spre pace. La rândul nostru, ca Biserică a Domnului şi comunitate de credincioşi, suntem angajaţi să arătăm grijă creştinească faţă de victimele violenţelor."
ETA este o organizaţie teroristă ce a recurs de multe ori la violenţă pentru independenţa regiunii basce din Spania şi din sudul Franţei. Numele este abreviere pentru Euskadi Ta Askatasuna (în bască "Pământul Basc şi Libertate" sau "Ţara Bascilor şi Libertate").

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 873, Ultimul acces: 2026-10-26 15:59:48