Șase motive pentru care tinerii se îndepărtează de Biserică[2011-09-28]Aproape 3 din 5 adolescenți americani se îndepărtează de Biserică după vârsta de 15 ani, iar Barna Group a identificat 6 motive pentru care are loc acest "divorț" al tinerilor de Biserică. Studiul celor de la Barna Group a fost condus de președintele acestei organizații, David Kinnaman, și s-a desfășurat pe durata a 5 ani (2007-2011). Cercetarea a urmărit să identifice moduri în care părinții și liderii bisericilor ar putea să îi ajute pe tineri să își dezvolte o credință stabilă și durabilă. Rezultatele finale ale cercetării sunt incluse în cartea lui Kinnaman, "You Lost Me: Why Youg Christians are Leaving Church and Rethinking Church" (M-ai pierdut: De ce tinerii creștini părăsesc Biserica și regândesc Biserica).SemneleTimpului.ro, care scrie astăzi despre acest subiect, prezintă cu mai multe detalii cele șase motive care reflectă percepțiile generațiilor tinere asupra Bisericii, credinței, religiei. Pe scurt acestea ar fi: 1) Bisericile sunt percepute ca exagerat de protectoare, ignorând în percepția tinerilor problemele lumii reale; 2) Superficialitatea credinței lor; 3) Conflictul pe care îl percep tinerii a exista între credință și știință; 4) Poziția Bisericii vizavi de sexualitate, tinerilor neplăcându-le să fie "judecați de Biserică"; 5) Natura exclusivistă a Bisericii, tinerii având prieteni de diferite credințe/religii, pe care nu vor să îi piardă, dar se simt condamnați pentru aceste relații; 6) Atitudinea neprietenoasă față de cei ce au îndoieli pe teme de credință. Kinnaman atrage atenția asupra a două posibile extreme. Una dintre acestea ar fi ignorarea adolescenților și tinerilor de către părinți și liderii religioși, mergând pe ideea că, odată cu înaintarea în vârstă și cu procesul de maturizare, aceștia își vor găsi drumul spre Dumnezeu. Autorul studiului susține însă că transformările radicale prin care a trecut societatea în ultimii 25 de ani (social, tehnologic, spiritual) nu pot fi ignorate. Tinerii de azi nu vor reacționa la fel ca aceia din generațiile anterioare. A doua poziție extremă este atenția exagerată acordată adolescenților și tinerilor. Acesta observă că Bisericile care folosesc toate mijloacele posibile pentru a rămâne conectate cu tinerele generații comportă riscul de a se transforma în Biserici modelate după preferințele adolescenților și tinerilor, pierzând din vedere identitatea lor biblică. Una dintre soluțiile propuse de Kinnaman este cultivarea relațiilor inter-generaționale: tinerii și generațiile mai vârstnice trebuie să petreacă timp împreună și să învețe unii de la alții. (Sursa: vedeți aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 801, Ultimul acces: 2026-07-30 04:34:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1