LC: Recunoștința ce crește de la un an la altul[2011-09-27]"Ziua cea mai importantă din viața mea": așa a numit Joseph Ratzinger ziua hirotonirii sale ca preot, ce a avut loc pe 29 iunie 1951. După cum se știe, în acea zi, împreună cu el, în Catedrala din Freising, Bavaria, a fost hirotonit și fratele său, Georg. Așadar, în cinstea celor 60 de ani de preoție ai Papei, Mons. Georg Ratzinger, martor de excepție, a răspuns unor întrebări puse de Roberto Rotondo și Silvia Kritzenberger pentru revista "30 Giorni". Interviul a apărut în ultimul număr din Lumea Catholica, de unde preluăm primele întrebări și răspunsuri.- Mons. Georg, ce v-a rămas în suflet din aceste zile de celebrare a celor 60 de ani de preoție? - Nu vă ascund faptul că inițial doream o celebrare privată, fără a participa la ceremonii solemne, pentru că încă nu m-am refăcut în totalitate după operația de la genunchi, iar ceremoniile cer o participare mentală și fizică bună. Sunt mulțumit însă că lucrurile s-au petrecut altfel, deoarece au fost momente foarte emoționante, ca splendida celebrare organizată în Catedrala din Freising de Institutul Benedict al XVI-lea, care are în grijă publicarea opera omnia a Sfântului Părinte. Catedrala din Freising este locul în care eu și fratele meu am fost hirotoniți preoți, și unde se trăia într-o atmosferă cu adevărat familială pentru mine. Dimineața am recitat Laudele apoi, după câteva salutări și intervenții, am luat masa împreună cu alți prelați, câțiva Cardinali, Episcopii auxiliari și, firesc, cu prietenii de odinioară. Un al doilea moment important a fost celebrarea Sfintei Liturghii în biserica Sf. Ioan Botezătorul: biserica a fost plină de credincioși, iar atmosfera una solemnă. Al treilea moment a fost Liturghia în Bazilica San Pietri din Roma: a fost copleșitor să mă gândesc că jubileul nostru se înscria în solemnitatea Sfinților Petru și Paul, atât de importanți pentru Roma și pentru Biserica universală. - Pentru fratele dumneavoastră a fost o mare bucurie să vă aibă alături în aceste zile... - Când ne întâlnim este mereu o mare bucurie. Toată viața noastră ne-am întâlnit des și este normal că nu dorim să renunțăm acum la bătrânețe, când experimentăm, în mod particular, acest sentiment de a aparține unul altuia. - La ce vă gândeați în acea zi de 29 iunie 1951? Sfântul Părinte, în amintirea zilei de hirotonire, a spus: "Nu vă mai numesc servitori ci prieteni. La 60 de ani de la ziua în care am fost sfințit preot, încă simt în suflet aceste cuvinte ale lui Isus, pe care marele nostru Arhiepiscop, Cardinalul Faulhaber, ni le-a adresat nouă, preoților nou sfințiți, în ziua hirotonirii"... - Mă gândeam că este o schimbare radicală în viața mea, ca în aceea a oricărui om care devine preot, deoarece hirotonirea întru preoție dă omului un nou fel de viață și îl face să devină "trimisul" lui Cristos, care trebuie să ducă lumii misterul și cuvântul lui Isus Cristos. De-a lungul anilor am putut înțelege cât de adevărate sunt cuvintele Evangheliei lui Ioan pe care Cardinalul Faulhaber ni le-a adresat: pentru că hirotonirea preoțească comportă o legătură specială cu Cristos, întrucât oferă un mandat particular. Și dăruiește surpriza și conștientizarea faptului de a vedea cum Domnul lucrează în viața noastră umană. Legături: Articolul integral Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 824, Ultimul acces: 2026-07-31 05:07:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1