Deschiderea Centrului de resurse DYNAMIS al Arhiepiscopiei Alba Iuliei[2011-10-05]Federaţia Filantropia împreună cu Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia au organizat marţi, 4 octombrie 2011, evenimentul de deschidere a Centrului de Resurse Dynamis în cadrul Proiectului „FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social” (POSDRU/93/3.3/S/6227), cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013.Proiectul FORTE, implementat de Federaţia Filantropia împreună cu Patriarhia Română, Instituto de Formacion Integral (IFI) şi Global Commercium Development are drept scop dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Administraţiei Patriarhale şi a nouă eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a deveni parteneri mai puternici în ceea ce priveşte dezvoltare programelor de incluziune socială la nivel naţional. Centrul Dynamis al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia va beneficia de o echipă extinsă formată din 10 persoane specializate în diverse domenii şi propune elaborarea şi implementarea unor programe de formare şi de dezvoltare personală pentru îmbunătăţirea competenţelor angajaţilor din cadrul structurilor din instituţii – naţionale, regionale şi locale, astfel încât Patriarhia Română să acţioneze ca un partener mai eficient, mai transparent şi mai sustenabil în domeniul incluziunii sociale. De asemenea, Centrul Dynamis oferă programe de dezvoltare personală, facilitând adevărate procese de explorare personală (a nevoilor, a trăirilor, a abilităţilor, a motivaţiilor etc.), conştientizarea şi acceptarea sinelui în vederea transformării, dezvoltării fizice, psihice, emoţionale şi spirituale, şi programe de formare iniţială şi continuă în metode şi tehnici nonformale de educaţie, totul din perspectivă creştin-ortodoxă. La evenimentul festiv, care a început la ora 11.00, a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei care, în cuvântul de întâmpinare, a vorbit despre actul de a sluji pe celălalt în cadrul asistenţei sociale în special, dar şi în lumea de azi, în general: „Cei ce slujesc devin chip al lui Hristos în acţiune socială”, deoarece „calitatea de ucenic al lui Hristos se face practicând iubirea”. Înaltpreasfinţitul Părinte a apreciat, în mod deosebit, obiectivele pe care le are Centrul de Resurse Dynamis, făcând referire directă şi punând accent pe formarea duhovnicească pe care o implică dezvoltarea personală în cadrul activităţilor centrului: „Acest Centru de Resurse Dynamis, oferă un program de dezvoltare personală, care are în vedere dăltuirea persoanei umane ca să fie aptă să se pună în slujba altora, după standardul exigenţelor actuale (…) Cei înscrişi sau implicaţi în acest proiect vor fi apţi să treacă dincolo de inteligenţa verbală, pentru a-şi dedica priorităţile afecţiunii, empatiei, întrajutorării celorlalţi – ceea ce este, prin excelenţă, uman”. Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, a ţinut să sublinieze şi să aprecieze, în cuvântul domniei sale, calitatea parteneriatelor pe care instituţiile ce ţin de Consiliul Judeţean Alba le au cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română şi, pe parte de asistenţă socială, cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia: „Cele mai corespunzătoare servicii sociale sunt acordate prin parteneriatele „Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului” cu parohiile eparhiei de Alba Iulia. Sunt convins că acest centru va adăuga noi servicii şi noi practici la ceea ce s-a făcut până acum”. Moise Achim, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a ţinut să-şi exprime bucuria de a fi partener în cadrul acestui proiect, dar a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte resursele umane care fac lucrurile să devină palpabile şi, mai mult de atât, calitative: „În tot ceea ce facem şi realizăm, nu putem obţine performanţă fără resurse umane calificate”. Centrul de Resurse Dynamis vine tocmai în întâmpinarea acestei probleme. Inspectorul Şcolar General, Rodica Andronescu, şi-a exprimat siguranţa că acest proiect va fi un succes în ceea ce priveşte capacitatea sa de a forma oameni şi formatori de oameni. În cuvântul său, Sorin Chirilă, directorul DGASPC Alba, a vorbit despre încrederea pe care o prezintă parteneriatele instituţiei pe care o conduce domnia sa cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi cu Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia – „cel mai real şi cel mai complet partener pe care-l avem.” Dacă relaţia dintre aceste trei instituţii a început de la infrastructură – „Am plecat de la nişte cocioabe în Dumbrava şi Vingard”, iată că zidurile, odată ridicate, au nevoie de oameni care să le facă sustenabile, care să confere calitate serviciilor printr-o formare profesională corectă şi completă: „Problema oamenilor – de acum începe adevărata criză în Asistenţa socială”. Viceprimarul Alba Iuliei, Ioan Bogăţan, a vorbit despre punerea la dispoziţia Asociaţiei Filantropia Ortodoxă a 20.000 mp pentru parcul de educaţie prin aventură. Părintele consilier patriarhal Dorel Nicolae Moţoc, managerul general al proiectului FORTE, în care este înscris Centrul de Resurse Dynamis, a vorbit despre evaluarea bunelor practici din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, subliniind faptul că se află pe un palier de excelenţă, iar serviciile şi acţiunile din cadrul asistenţei social-filantropice se desfăşoară la standarde bună calitate. În cadrul proiectului FORTE, Arhiepiscopia de Alba este primul model de bună practică: „La Alba Iulia, toată lumea este dispusă să înveţe şi să lucreze împreună. Prezenţa noastă aici este şi va fi întotdeauna un prilej de bucurie a conlucrării”. În cele din urmă, coordonatorul Centrului de Resurse Dynamis – Pr. Panaite Ovidiu – a făcut prezentarea pe larg a activităţilor, obiectivelor şi scopului centrului: „În cadrul dezvoltării personale, vorbim de conceptul mai larg de educaţie religioasă, a cărei dominantă este dobândirea virtuţilor. Programele CReD (Centru de Resurse Dynamis) îşi propun să creeze contexte care să faciliteze dezvoltarea virtuţilor creştine, deci formarea duhovnicească: credinţa, nădejdea şi dragostea (virtuţi teologice), înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea şi bărbăţia (virtuţi morale).” Masa rotundă, cu titlul „Parteneriat activ în implementarea de programe de dezvoltare personală din perspectivă creştin-ortodoxă”, a adus în discuţie problema modelelor de bună practică în raport cu celelalte instituţii cu rol educativ, s-a vorbit despre dezvoltarea inteligenţei emoţionale atât a celor cu care se lucrează în Centru, dar şi a celor care formează oameni, despre ideea de educaţie nonformală şi despre cartea de căpătâi a proiectului – „Prin joc spre viaţă”, apărută la Editura Reîntregirea în 2010, sub egida Federaţiei Filantropia şi care a devenit, în scurt timp, un reper în activităţile de formare umană în întreaga Patriarhie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 866, Ultimul acces: 2026-10-26 04:00:45
|
Timp total: 0.04s...
[]:1