Conferinţă preoţească la Huedin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Conferinţă preoţească la Huedin

[2011-10-08]
Conferinţele preoţeşti din Arhiepiscopia Clujului au continuat joi, 6 octombrie, în Protopopiatul Huedin. Preoţii au participat dimineaţă, de la ora 10:00, la o slujbă de Te Deum săvârşită în Paraclisul 'Sfinţii Trei Ierarhi' al protopopiatului, în prezenţa Preasfinţitului Episcop-vicar Vasile Someşeanul, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Transilvania.
Şedinţa, având ca temă 'Neo-protestantismul, un mijloc de îmbogăţire spirituală sau o relativizare a credinţei', a fost deschisă apoi în sala de conferinţe, fiind prezidată de Preasfinţia Sa.
Tema a fost prezentată de doi preoţi, după cum a precizat părintele protopop al Huedinului, Ciprian Taloş: 'Această conferinţă a fost pregătită de doi preoţi, părintele Mihai Racolţa din Parohia Berindu, care a prezentat partea de teologie practică, misionară, mijloacele de combatere a fenomenului sectar, iar de partea istorică s-a ocupat pr. Sergiu Bălaş de la Parohia Someşul Cald'.
Referatele celor doi clerici au fost urmate de un dialog, fiind prezentate experienţe din pastoraţia preoţilor din Protopopiatul Huedin, căutându-se soluţii misionar-pastorale la fenomenul sectar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 871, Ultimul acces: 2026-10-26 04:11:36